O fotografie cu Theresa May la Bruxelles a devenit virală și țintă a glumelor pe internet

O fotografie cu Theresa May la Bruxelles a devenit virală și țintă a glumelor pe internet
Foto: timedotcom.files.wordpress.com

Rețelele sociale și o parte din presa britanică glumesc pe seama prim-ministrului Theresa May care apare într-o fotografie, singură la o masă goală, la summitul european de la Bruxelles, „metaforă”, pentru unii, a negocierilor pe tema Brexit-ului, relatează vineri France Presse, citată de Agerpres.

În acest clișeu devenit viral în numai câteva ore, șefa guvernului britanic este așezată la o masă mare decorată cu patru ghivece de flori, privind în jos, pierdută în gândurile sale. Ea îl aștepta de fapt pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, cu care trebuie să vorbească.

Ironici, internauții au făcut rapid legătura cu situația politică a Theresei May, contestată de la înfrângerea sa în alegerile legislative din iunie anul trecut, dar și din cauza riscului de stagnare a negocierilor referitoare la Brexit cu celelalte 27 de state ale UE.

„Am crezut sincer că era o imagine ilustrativă a singurătății absolute. Dar nu. Acesta este primul nostru ministru la Bruxelles astăzi”, a scris pe Twitter Nooruddean.

„Iată o fotografie a Theresei May cu toți prietenii ei apropiați”, a glumit la rândul său utilizatorul „Nasmamu”.

Alții au profitat de ocazie pentru a ridiculiza pretențiile guvernului britanic de a dori să semneze cu ușurință acorduri comerciale cu restul lumii odată ce țara va fi părăsit UE.

„Theresa May înconjurată de toate acordurile comerciale pe care le vom semna în curând după Brexit”, a scris Marcus Johns.

Ziarul conservator The Daily Telegraph a ironizat la rândul lui fotografia cu o legendă: „Theresa gândindu-se la opțiunile ei”, adică patru ... ghivece de flori.

„Săraca Theresa May”, a rezumat ediția britanică a Huffington Post, potrivit căruia imaginea este „percepută ca o metaforă brutală a izolării Regatului Unit în timpul negocierilor pentru Brexit”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cel puțin șase persoane au murit în Harkov în urma unui atac cu rachete (VIDEO)

Cel puțin șase persoane au murit în Harkov în urma unui atac cu rachete (VIDEO)

O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că urmărea activiști pe Twitter

O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că urmărea activiști pe Twitter

Directorul Institutului Mamei și Copilului va fi sancționat de ministra Sănătății. Medicii spitalului nu ar fi respectat protocolul în cazul unei fetițe care a fost abuzată sexual

Directorul Institutului Mamei și Copilului va fi sancționat de ministra Sănătății. Medicii spitalului nu ar fi respectat protocolul în cazul unei fetițe care a fost abuzată sexual

Advertoriale
La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă
  • 2
    Prețul motorinei mai mare decât cel al benzinei. Cât vor costa mâine carburanții
  • 3
    După ploaie vom juca tenis în galoși? Epopeea polistirenului din subterane, urmată de instalarea unor mese de joc direct în pământ. Ce spune Primăria
  • 4
    Cererea de chemare în judecată depusă de liderul PACE Gheorghe Cavcaliuc împotriva mai multor instituții media, printre care și AGORA a fost scoasă de pe rol. Decizia, emisă de Judecătoria Chișinău (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.