Maia Sandu, despre „cazul Braguța”: Cebotari ar da dovadă de respect față de viața unui om dacă și-ar da demisia

Maia Sandu, despre „cazul Braguța”: Cebotari ar da dovadă de respect față de viața unui om dacă și-ar da demisia

O înregistrare video făcută publică astăzi de procuratură dovedește că Andrei Braguța, tânărul care a murit în penitenciar, nu a decedat de pneumonie, așa cum spunea expertiza medico-legală. Liderul PAS, Maia Sandu, a condamnat cazul, spunând că ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, ar trebui să-și dea demisia.

„Acest caz și atrocitățile comise te fac să încremenești de revoltă și amărăciune. Cum am ajuns aici? Cum să lovești cu cruzime un om nevinovat și neajutorat? Cum se poate ca reprezentanții statului să permită executarea unui om aflat în custodia statului? Vinovați în omorul lui Andrei Brăguță nu sunt doar cei care au lovit, ci și toți cei care au stat fără să facă nimic. Toți cei care au permis omorul lui Andrei. Și ei toți trebuie să fie pedepsiți, pentru incompetență, neglijență și complicitate. Între timp, ministrul justiției ne vorbește relaxat despre reforme. Ar da dovadă de respect față de viața unui om dacă și-ar da demisia”, a scris Sandu pe Facebook.

Astăzi, trei polițiști și patru deținuți au fost trimiși în judecată în cazul decesului lui Braguța.

Primele informații, după decesul tânărului, erau contradictorii. Poliția afirma că Andrei Braguță a fost agresat de colegii de celulă, aceștia declarând că Braguță avea un comportament deviant cu conotații sexuale, ei simțindu-se agresați de acest comportament.

La rândul său, unul dintre deținuți spunea că „Braguţa îşi pierduse raţiunea definitiv” și i-a atacat în repetate rânduri şi au fost nevoiţi să se apere. „Noi băteam în uşă, strigam poliţiştilor din tură să intervină, însă ei urmăreau din afară ce se petrece şi râdeau. Dimineaţă, am înţeles că am nimerit într-o capcană a poliţiştilor”, declara unul dintre codeținuții lui Braguța.

De pe înregistrarea video se vede cu Braguța este bătut cu bestialitate, inclusiv cu picioarele în cap, până în momentul în care zace pe podea fără mișcare.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal