Prima reacție a lui Dodon după învestirea lui Sturza: Democrații vor fi loviți de bumerangul pe care l-au lansat

Prima reacție a lui Dodon după învestirea lui Sturza: Democrații vor fi loviți de bumerangul pe care l-au lansat


Președintele Igor Dodon a scris pe pagina sa de Facebook că actul învestirii ministrului Apărării „e dincolo de limita legitimității politice și arată cum neputința îi face pe guvernanți să comită erori grave”. El a mai spus că „guvernarea va cădea în groapa pe care o sapă altora” și că va desfășura o amplă campanie pentru susținerea formei de republică prezidențială.

„Prin faptul că nu le-am permis celor din guvernarea democrată să forțeze mîna președintelui, i-am adus în situația ca ei să utilizeze din nou ultimul as din mînecă pe care îl au - Curtea Constituțională. Însă precedentele pe care democrații au îndrăznit să le creeze vor deveni instrumentul din cauza căruia tot ei vor avea de pătimit. Vor fi loviți de bumerangul pe care l-au lansat”, preîntâmpină șeful statului.

El s-a arătat sigur că „aceste metode nu sunt văzute de nimeni cu ochi buni, nici pe intern, nici pe extern și numai democratice nu pot fi numite”.

„Îi asigur pe cetățeni și pe partenerii străini că nici Guvernul, nici majoritatea parlamentară a democratilor nu vor putea nici de acum încolo să exercite presiune politică asupra președintelui țării. Eu am mandat de la popor și mă voi supune doar poporului. Iar demisia mea ca președinte o poate decide doar poporul și nimeni altcineva. Guvernarea democrată nu mă poate demite, oricît de mult își dorește asta”, a mai subliniat Dodon.

El și- enumerat și o serie de planuri pentru viitorul apropiat.

„Vom desfășura o amplă campanie de informare și de colectare a semnăturilor în favoarea statului prezidențial.Nu voi ceda presiunilor și nu voi subsemna ceea cu ce nu sunt de acord și este în detrimentul intereselor statului. Voi lupta pînă la urmă pentru interesele cetățenilor. Vom amplifica acțiunile sociale de susținere a oamenilor simpli care au nevoie de ajutor, săptămînal vom fi în satele și raioanele țării alături de cetățenii noștri. Vom obține majoritatea parlamentară a socialiștilor la următoarele alegeri. Ceea ce nu ne doboară ne face mai puternici, în ciuda lor și spre pierderea lor definitivă într-un final”, a conchis, optimist, Dodon.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Comunismul și bancurile: Sistemul politic cu cele mai multe glume în meniu

Comunismul și bancurile: Sistemul politic cu cele mai multe glume în meniu

Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie

Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie

Elvețienii au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex

Elvețienii au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist
  • 2
    Scopul autorităților în privința emigranților: Până-n 2025, 25% dintre moldovenii aflați în străinătate să își dorească să revină acasă și 50% din cei reveniți să fie reintegrați cu succes
  • 3
    Titlurile din presa străină despre dezvăluirea Nataliei Morari: De la „revelația șocantă” la „declarația care a adus furtună”
  • 4
    PUN către PAS: „Numiri abuzive în funcții, eliberări pe criterii de partid și concursuri trucate” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.