Din nou, cu „ambulanța”: Justiția lui Plahotniuc continuă batjocura față de Felix Grincu

Din nou, cu „ambulanța”: Justiția lui Plahotniuc continuă batjocura față de Felix Grincu


Pe 27 octombrie a continuat procesul politic în privinţa activistului „Partidului Nostru” Felix Grincu. La fel ca la şedinţa trecută, deţinutul politic a fost adus în instanţă într-o stare proastă de sănătate. Potrivit avocatului lui Grincu, Ion Cerga, activistul a fost adus practic cu forţa la audieri, doar „pentru bifă”.

„Sarcina dată procurorilor în 2016 se realizează”, a declarat Cerga, subliniind că devine tot mai evident caracterul la comandă al dosarului, „ori instanţa refuză apărării toate recursurile, iar instituţia penitenciară face tot posibilul pentru ca, ghiftuit cu pastile de tot felul, Grincu să fie prezent în instanţă”.

În acest context, trebuie de menţionat că anterior medicii i-au prescris activistului „Partidului Nostru” un tratament, însă pastilele prevăzute pentru tratamentul lui Grincu au fost ridicate de angajaţii penitenciarului.
Cu toate acestea, în ciuda stării precare a sănătăţii activistului, dar şi prevederilor legislaţiei actuale, pe 27 octombrie procurorii, din nou, au solicitat prelungirea arestului preventiv.
„În pofida deciziei Curţii Constituţionale, în pofida legislaţiei potrivit căreia o persoană nu se poate afla în arest preventiv mai mult de un an, procurorul a solicitat 30 de zile, ceea ce este practic cu două săptămîni mai mult decît prevede legea”, a adăugat avocatul.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)

Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)

Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord

Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord

Afganistan: Peste 100 de jurnaliști cer ajutorul comunității internaționale pentru sprinjinul libertății presie

Afganistan: Peste 100 de jurnaliști cer ajutorul comunității internaționale pentru sprinjinul libertății presie

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Au refuzat să lucreze acolo unde au fost repartizați, așa că au fost obligați, de stat, să restituie banii pentru anii învățați. Avocatul Poporului ia apărarea absolvenților Academiei Militare
  • 2
    Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani
  • 3
    Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)
  • 4
    Gazprom, suspectat de manipularea pieței de gaze. Un grup de europarlamentari cer anchetarea companiei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.