Cercetătorii au descoperit o metodă inedită prin care pot fi prezise cutremurele

Cercetătorii au descoperit o metodă inedită prin care pot fi prezise cutremurele

Înainte de cutremur, pietrele care se află sub presiune emit niște sunete de frecvență foarte joasă, ca un vuiet, pe care oamenii nu le pot percepe. Totuși, aceste sunete ar putea fi foarte utile pentru a detecta când va lovi următorul cutremur, scrie Playtech.

„Acum noi spunem, pentru prima dată, că am putea prezice un cutremur într-un laborator. Există speranță că putem rezolva aceste probleme, iar acesta este primul pas”, a spus Colin Humphreys, unul din cercetătorii care au participat la studiu. El se bazează pe o cercetare care a arătat că timpul de „prezicere” ar putea ajunge până la o săptămână.

Cercetătorii au recreat forțele puternice specifice unui seism în laborator, folosind algoritmi avansați pentru a putea detecta toate sunetele. Descoperirile au fost publicate în Geophysical Research Letters și se anunță suficient de promițătoare, cât să sperăm la un viitor în care cutremurele nu ne vor mai speria. Aceste sunete sunt emise cu vreo săptămână înainte de cutremur, astfel încât oamenii de știință ar putea să prezică un posibil dezastru foarte devreme.

În momentul de față, savanții pot calcula probabilitatea unui cutremur într-o zonă anume, însă nu și momentul când se va întâmpla. Rocile aflate sub presiune produc un sunet anume, care se datorează frecării dintre ele, înainte de seism. Acest sunet apare cu o săptămână înainte - fapt ce le-ar da autorităților suficient timp pentru a evacua populația. Semnalele seismice recreate în laborator au fost analizate de algoritmi ce funcționează cu ajutorul inteligenței artificiale.

Experimentul s-a desfășurat în Laboratorul Național din Los Alamos, Mexic, locul unde prima bombă nucleară din lume a fost proiectată și construită. Semnalele sonore pe care le-au auzit oamenii de știință erau, până odinioară, considerate simple zgomote de fundal.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.