În noaptea de sâmbătă spre duminică, 29 octombrie, Republica Moldova trece la ora standard, sau de iarnă, cum i se mai spune. Schimbarea se produce la ora 03.00 care devine 02.00, transmite IPN.
Din anul 2014, a renunțat să schimbe ora Federaţia Rusă, iar din 2016 Turcia. Astfel, de duminică, Chișinăul faţă de Moscova, Rusia, şi de Ankara, Turcia, va fi cu o oră în urmă, în timp ce până acum aveau aceeaşi oră. Dintre statele europene, Islanda este singura ţară care nu schimbă ora.
Doctorul habilitat, Nicolae Enachi, şef al laboratorului optica cuantică şi procese cinetice din cadrul Institutului de Fizică Aplicată al AŞM, a spus pentru IPN, că mecanismul de schimbare a orei este utilizat pentru a motiva oamenii să folosească raţional lumina naturală şi să reducă iluminatul artificial.
Schimbarea orei se face în conformitate cu propunerea Comisiei Economice Europene ONU. Pentru prima dată, trecerea la ora de vară a fost aplicată în Noua Zeelandă, în 1895. Pentru prima dată, Moldova a recurs la această practică în 1979. Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în 110 țări.
Vezi și aceste știri

Președintele Turciei se arată îngrijorat de situația de la centrala nucleară de la Zaporojie și susține Ucraina în acest caz

Peste 600.000 de tone de cereale au fost expediate din Ucraina de la deschiderea coridorului, spune ministerul turc

Peste 40 de platforme modulare pentru colectarea deșeurilor menajere vor fi amenajate în capitală
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
