FOTO. Un primar și-a făcut nunta în șapte restaurante concomitent având 3000 de invitați

FOTO. Un primar și-a făcut nunta în șapte restaurante concomitent având 3000 de invitați


Aproape 3.000 de oameni au participat la nunta unui primar din România. Numărul mare de invitați i-a determinat pe miri să organizeze nunta în şapte locuri diferite. Printre invitaţii lor au fost oameni politici, reprezentaţi a instituţiilor publice din judeţ, iar spre surpriza tuturor, a apărut Traian Băsescu, alături de Maria, soţia sa. Câteva minute mai târziu şi-a făcut apariţia şi Elena Udrea, care a venit neînsoţită, scrie digi24.ro.

Cei doi miri sunt primarul orașului Ulmeni, Lucian Morar, și solista de muzică populară Ioana Pricop.

În fiecare dintre cele şapte săli, nuntaşii au putut vedea pe monitoare imense tot ce se petrece la sala din Ţicău, acolo unde au petrecut mirii. Ba, mai mult, după ce şi-au primit invitaţii, cei doi au făcut un „maraton” prin toate satele, unde şi-au salutat invitaţii şi au petrecut câte puţin timp cu ei.

„Sunt şapte locaţii, eu cu Ioana îi vom saluta pe toţi, câteva mii de oameni şi pe cei care şi-ar fi dorit să fie aici cu noi doar că nu există spaţii atât de generoase, pentru câtă lume cred că o iubeşte mai ales pe Ioana”, a spus Lucian Morar, citat de Adevărul. „Având oameni şi din afara judeţului, ne-am gândit că ar fi bine să mizăm un pic pe tradiţional. Încercăm să îmbinăm tradiţia cu modernismul”, a spus Ioana Pricop, explicând că încearcă să satisfacă toate gusturile.

 

Nunta celor doi a fost transmisă în direct de o televiziune locală.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.