Parlamentul catalan, dizolvat în mod formal

Parlamentul catalan, dizolvat în mod formal

Un angajat al Parlamentului regional din Catalonia a declarat, luni, că Legislativul catalan a fost dizolvat în mod formal, urmând să fie creat un organism care să asigure interimatul funcţiilor de conducere până la organizarea de noi alegeri regionale, relatează Associated Press.

Anunţul a fost făcut de către un purtător de cuvânt al Parlamentului regional, iar şedinţa ordinară ce urma să se desfăşoare marţi a fost anulată. Potrivit sursei citate, actualul preşedinte al forului legislativ catalan va conduce o comisie de tranziţie până la organizarea alegerilor anticipate din regiune, ce se vor desfăşura la 21 decembrie, scrie Mediafax.

Vineri, premierul spaniol Mariano Rajoy a decis dizolvarea Guvernului şi a Parlamentului din Catalonia, la câteva ore după ce Legislativul catalan a adoptat o declaraţie de independenţă.

Ulterior, procurorul general de la Madrid a anunţat că solicită punerea sub acuzare a mai multor foşti lideri catalani pentru rebeliune, insurecţie şi pentru deturnarea fondurilor publice. Liderii catalani vor trebui să răspundă acuzaţiilor în faţa Curţii Supreme de Justiţie din Spania.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”

Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”

Gheorghe Petic a fost achitat în dosarul violului: „Este pentru prima oară când am strâns mâna unui judecător și i-am mulțumit” (VIDEO)

Gheorghe Petic a fost achitat în dosarul violului: „Este pentru prima oară când am strâns mâna unui judecător și i-am mulțumit” (VIDEO)

Șeful Pfizer spune că pastila anti-COVID dezvoltată de companie este eficientă și în cazul variantei Omicron

Șeful Pfizer spune că pastila anti-COVID dezvoltată de companie este eficientă și în cazul variantei Omicron

Advertoriale
Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Dodon îl cheamă în instanță pe Slusari. Ex-vicepreședintele Parlamentului: „Voi veni cu culiocul” (DOC)
  • 2
    Italia: Mafioții din gruparea 'Ndrangheta puneau delfini morți la uși, pentru intimidare. Mărturii cumplite în procesul secolului
  • 3
    Ziarul de Gardă: Avocata Poporului „asistată” de un fost client, condamnat penal pentru proxenetism. Reacția instituției
  • 4
    Fermele de criptovalută din Transnistria. Care sunt interesele ascunse și ce riscuri există pentru Republica Moldova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.