La vânătoare se rezolvă multe probleme. Declarația îi aparține fostului primar de Chișinău Serafim Urecheanu. Acesta a povestit că a mers la vânătoare chiar și cu Vladimir Voronin, înainte ca acesta să devină șef de stat.
„Umblam la vânătoare cu Voronin înainte să fie președinte, după aceea am rărit-o. Am fost preîntâmpinat că se pot întâmpla lucruri nu prea plăcute. Acest hobby l-am perceput încă de la tatăl meu. O să vină timpul când o să vorbim că la un moment dat pentru Urecheanu au fost angajați și chileri, dar până când este devreme”, a declarat Urecheanu.
Despre slăbiciunea politicienilor moldoveni, dar și a unor funcționari de stat, față de vânătoare s-a scris și anterior. Societate a fost însă bulversată în ianuarie 2013, când s-a aflat despre faptul că pe 23 decembrie 2012, Sorin Paciu, un tânăr de 34 de ani, a fost rănit mortal la o partidă de vânătoare la care au participat mai mulți oficiali de rang înalt, printre care Valeriu Zubco, procurorul general al R. Moldova, Ion Pleșca, președintele Curții de Apel Chișinău (CAC), Gheorghe Crețu, vicepreședintele aceleiași instanțe, sau Ion Lupu, directorul Agenției Moldsilva.
Toți oficialii prezenți la vânătoare au tăinuit crima.
Vezi și aceste știri

Letonia şi Estonia s-au retras din grupul de cooperare cu China al ţărilor din Europa Centrală şi de Est

La ce vârstă se căsătoresc tinerii din R. Moldova? Datele Biroului Național de Statistică
