Doi polițiști, un avocat şi o contabilă, reținuți pentru trafic de influenţă: Ar fi cerut 20 000 de euro pentru a presa procurorii și judecătorii

Doi polițiști, un avocat şi o contabilă, reținuți pentru trafic de influenţă: Ar fi cerut 20 000 de euro pentru a presa procurorii și judecătorii

Patru persoane au fost reţinute, zilele acestea, de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, în cadrul unui dosar de trafic de influenţă. Este vorba despre un actual şi un fost poliţist, o contabilă şi un avocat. Cei patru ar fi încercat să organizeze muşamalizarea unui dosar în care era vizat un om de afaceri şi să-l scape de arest.

Potrivit materialelor cauzei, unul dintre figuranţi ar fi cerut de la omul de afaceri 20 000 de euro, susţinând că ar avea influenţă asupra unor judecători de la Curtea de Apel, dar şi asupra unor procurori, şi că îi poate determina să-l elibereze din arest şi chiar să înceteze urmărirea penală în privinţa sa.

Cazul a intrat în atenţia procurorilor şi CNA, care au dispus mai multe acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii. Astfel, sub controlul ofiţerilor au fost transmise 15 000 de euro, în diferite tranşe, bani care au fost împărţiţi între intermediari.

Cei patru au fost urmăriţi mai multe zile, în cele din urmă fiind dispusă reţinerea lor. Acum ei sunt cercetaţi penal pentru trafic de influenţă şi se deţin în izolatorul CNA. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 7 ani de închisoare sau o amendă de până la 300 000 de lei.

Cauza penală se află în gestiunea procurorilor anticorupţie.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Noi imagini din satelit arată că la centrala din Zaporojie nu ar avea loc bombardamente sistemice, în pofida afirmațiilor lui Vladimir Putin

Noi imagini din satelit arată că la centrala din Zaporojie nu ar avea loc bombardamente sistemice, în pofida afirmațiilor lui Vladimir Putin

Rusia impune măsuri împotriva TikTok, Telegram, Zoom, Discord și Pinterest

Rusia impune măsuri împotriva TikTok, Telegram, Zoom, Discord și Pinterest

Presa spaniolă: Secretarul general al ONU a venit în Republica Moldova

Presa spaniolă: Secretarul general al ONU a venit în Republica Moldova

Advertoriale
 A fost lansat un vlog de călătorii prin țară. Vezi ce te așteaptă în cele 7 episoade „Turist în Moldova”

A fost lansat un vlog de călătorii prin țară. Vezi ce te așteaptă în cele 7 episoade „Turist în Moldova”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
    DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
Cele mai populare
  • 1
    Drumul laptelui - între calitate și nu prea. Cine verifică produsele lactate până ajung pe raft și cum autoritățile își propun să dezvolte subsectorul (LONGREAD)
  • 2
    Rusia ar fi ordonat angajaților centralei nucleare Zaporojie să nu vină la muncă vineri, afirmă serviciile secrete ucrainene
  • 3
    Rusia: Un depozit de muniție a luat foc în satul Timonovo, la 50 de km de granița cu Ucraina (VIDEO)
  • 4
    Procurora-șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține prima conferință de presă: Nu ne dorim show, ci transparență și eficiență (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.