VIDEO. La deminare în Kosovo. Cum se descurcă geniștii moldoveni aflați în misiune

VIDEO. La deminare în Kosovo. Cum se descurcă geniștii moldoveni aflați în misiune

La misiunea KFOR de menținere a păcii în Kosovo participă un contingent de 41 de militari din Republica Moldova, dintre care șapte fac parte din trupa de geniu, responsabilă de deminarea teritoriilor unde sunt depistate muniții care nu au explodat în timpul războiului care a dus la destrămarea Iugoslaviei. O misiune în Kosovo durează șase luni. I-am surprins la treabă pe militarii noștri într-o zi însorită de octombrie, pe muntele Cviljen din sudul Kosovo.

7 muniții de tip BLU-97 depistate și nimicite. Sunt reușitele geniștilor noștri în patru luni de aflare în Kosovo. Două dintre cele șapte muniții au fost detonate în prezența jurnaliștilor moldoveni.

Locurile unde au fost depistate fragmentele de bombă neexplodate sunt marcate atent într-o bază de date.

În operațiunile de cercetare la fața locului, geniștii folosesc trei tipuri de echipamente de protecție, iar pentru a depista obiectele explozibile este folosită tehnica specială. De altfel, portul echipamentelor presupune nu doar pricepere, ci și efort fizic. Cel mai greu cântărețte 15 kilograme și cel mai ușor - 10.

Dar greutățile fizice nu sunt cele mai mari dificultăți cu care se confruntă militarii noștri din Kosovo. „Etapa cea mai dificilă este dorul de familie”, spune unul dintre ei.

Moldovenii își execută acțiunile în strictă coordonare cu militarii italieni, întrucât se află în subordonarea comandamentului italian. Cei din urmă se declară mulțumiți de colaborarea și de nivelul de pregătire al militarilor noștri: „Sunt absolut satisfăcut de performanța lor (n. r. - a militarilor moldoveni) în aceste patru luni, de abilitatea lor și rezultatele operaționale obținute”, sune comandatul bazei militare.

KFOR, sau mai desfășurat, Forțele din Kosovo, este o misiune NATO introdusă în Kosovo în 1999, în baza rezoluției 1244 a Organizației Națiunilor Unite. Militarii moldoveni au fost repartizați în regiunea de vest, sub comandament italian, la baza „Villagio Italia”, alături de militari din Italia, Austria și Slovenia.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.