Grozavu spune că nu a vorbit cu Chirtoacă după arest: Nu am ce-i spune acum, trebuie să treacă timp

Grozavu spune că nu a vorbit cu Chirtoacă după arest: Nu am ce-i spune acum, trebuie să treacă timp

Primarul interimar al Capitalei, Nistor Grozavu, spune că s-a întâlnit cu Dorin Chirtoacă după reținerea ambilor pe 25 mai, în dosarul parcărilor cu plată, însă declară că nu are ce-i spune acum. El recunoaște că i-a fost frică de proces, însă neagă că dosarul lui Chirtoacă este unul politic. Totodată, fostul arhitect-șef al Capitalei spune că a scris cerere de demisie cel puțin de două ori, ambele - în legătură cu Chirtoacă. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Important” de la TVC21.

„Eu m-am întâlnit cu Chirtoacă față în față după arest. Nu am ce să-i spun acum. Trebuie să treacă o anumită perioadă în care să înțeleagă că un om nu e vinovat în fața ta”, a spus Grozavu, menționând că nu a „simțit nicio clipă că a fost un dosar politic”

El a adăugat că „dacă sincer”, a fost „dat afară din PL”, iar din Consiliul Național al partidului a fost exclus încă în 2015. Potrivit lui Grozavu, „toți din PL sunt vinovați că partidul a ajuns unde a ajuns”.

Actualul primar interimar s-a referit și la activitatea sa în primărie. 

„Eu cel puțin de 2 ori am scris cerere de demisie, nu sunt persoana căreia îi plac scandalurile. Nu neg că au fost situații când am semnat la indicația cuiva, dar o altă problemă pe care am avut-o a fost că nu am semnat întotdeauna ce voia partidul. De asta colegii se plângeau pe mine”, povestește Grozavu.

„Prima cerere de demisie am scris-o când primarul, la o emisiune televizată, s-a arătat tare nemulțumit de activitatea mea. Am avut discuții, nu și-a cerut scuze, doar a spus că nu e vorba despre mine. A doua cerere de demisie am scris-o când s-a dat dispoziția din 2014 prin care orice ordin de-al meu de urbanism trebuia să fie contrasemnat de primar. S-a pornit neîncrederea totală față de mine. Am avut o discuție de altă natură. Nu am dorit să creez probleme la Primărie și am avut respect față de primar”, a dezvăluit Grozavu.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Marina Tauber, acuzată că a cheltuit bani nedeclarați pentru hrana simpatizanților care o susțineau constant în campania electorală (VIDEO LIVE)

Marina Tauber, acuzată că a cheltuit bani nedeclarați pentru hrana simpatizanților care o susțineau constant în campania electorală (VIDEO LIVE)

Sergiu Sîrbu ar putea rămâne fără 1,9 milioane lei. ANI cere confiscarea averii

Sergiu Sîrbu ar putea rămâne fără 1,9 milioane lei. ANI cere confiscarea averii

Noțiunea de bullying ar putea fi reglementată în Codul educației. Proiectul, transmis spre examinare în Parlament

Noțiunea de bullying ar putea fi reglementată în Codul educației. Proiectul, transmis spre examinare în Parlament

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”
  • 4
    Gheorghe Petic a fost achitat în dosarul violului: „Este pentru prima oară când am strâns mâna unui judecător și i-am mulțumit” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.