
VIDEO. PL acuză Guvernul de răfuială politică după retragerea mandatelor înainte de termen a patru ambasadori
Răfuială politică și încălcare gravă a legii. Așa califică deputații PL acțiunea Executivului de a rechema patru ambasadori înainte de termen. Asta după ce ieri, în cadrul ședinței Guvernului, au fost rechemați din misiune ambasadorul RM în Luxemburg și Regatul Belgiei, Iurie Reniță, din Lituania - Valeriu Frija, din Regatul Țărilor de Jos - Emilian Brenici și din SUA - Aureliu Ciocoi, ultimul fiind acreditat în luna iulie curent.
・
„Ei au fost revocați înainte de termen. E o încălcare gravă a Legii cu privire la serviciul diplomatic, care spune că termenul stabilit e de 3 ani. Ei sunt funcționari publici și sunt destituiți conform Codului Muncii și nu pe criterii politici, așa cum a făcut ministrul Galbur. Argumentul său, susținut cu atâta iresponsabilitate de către membri Guvenrului, este șubred din punct de vedere politic și juridic”, a declarat liberala Alina Zotea, menționând că declarația potrivit căreia aceștia vor fi înlocuiți cu oameni din sistem este ofensatoare pentru ambasadorii rechemați.
„Din 1992 ei activează în domeniu, odată cu crearea Ministerului Afacerilor Externe, cu mult înainte decât actualul ministru de Externe, Andrei Galbur. Îi recomand domnului Galbur și prim-ministrului Pavel Filip să facă cunoștință cu CV-urile diplomaților, care au activat în cele mai diverse funcții din Ministerul de Externe. Oare după atâția ani, aceste persoane sunt din afara sistemului?”, se întreabă deputata PL.
„Un detaliu important e că Iurie Reniță și Frija nu au fst niciodată membru al PL. Guvernul i-a tratat cu dispreț. Iar pentru că PLDM nu mai este la guvernare, i-am recomandat lui Pavel Filip să-l revoce din funcție și pe actualul ministru Galbur, care a fost numit în funcție de către PLDM, care acum critică guvernarea”, a adăugat Zotea.
Citește și: Guvernul retrage mandatele a patru ambasadori înainte de termen