Ping-pong. Sîrbu și Candu vor ca ARBI, totuși, să rămână în subordinea CNA

Ping-pong. Sîrbu și Candu vor ca ARBI, totuși, să rămână în subordinea CNA

De la CNA la FISC și iar la CNA. Așa arată „traseul” în acte al Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI), creată în primăvara acestui an. La propunerea deputaților Sergiu Sîrbu și Andrian Candu, aceasta urma să treacă în subordinea fiscului, însă la o lună de la înregistrarea acestei inițiative, autorii schimbă macazul. Între timp, vicedirectorul CNA, Cristina Țărnă, a și demisionat, parțial din această cauză.

ARBI a fost creată pentru investigații financiare paralele, pentru a evalua și administra bunurile infracționale indisponibilizate, să țină evidența lor și să le asigure repatrierea. Conducerea instituției a fost aleasă în luna iulie.

La începutul lunii octombrie, deputații PD Andrian Candu și Sergiu Sîrbu propun ca ARBI să fie în subordinea FISC, iar conducerea să fie numită de către Ministerul Finanțelor, și nu de către CNA.

La scurt timp, vicedirectorul CNA, Cristina Țărnă, își anunță demisia. „Destabilizare ARBI nou-create, autonome și independente în cadrul CNA, îi va amâna inevitabil activitatea. Cu tot respectul pentru Ministerul Finanțelor, nu cred în independența și eficiența ARBI în cadrul fiscului”, scria Țărnă în motivul plecării sale. 

Peste două săptămâni, autorii proiectului vin cu amendamentul pe care-l prezintă Parlamentului: să păstreze ARBI-ul sub CNA. „După consultări cu autorii și experții, am decis că agenția trebuie să rămână în subordinea Centrului Național Anticorupție”, motivează Sîrbu de la tribuna Legislativului.

După o scurtă polemică cu socialistul Vasile Bolea, care a fost de părere că proiectul este lipsit de substanță, proiectul a fost votat cu majoritatea voturilor în prima lectură.

Vezi și aceste știri
Un angajat al Secretariatului Parlamentului de la Chișinău, confirmat pozitiv la COVID-19

Un angajat al Secretariatului Parlamentului de la Chișinău, confirmat pozitiv la COVID-19

Șeful PSRM Cahul, răpus de COVID-19

Șeful PSRM Cahul, răpus de COVID-19

Numărul real al morților de COVID-19 în China ar fi de 30 de ori mai mare decât cel declarat

Numărul real al morților de COVID-19 în China ar fi de 30 de ori mai mare decât cel declarat

Advertoriale
De Ziua Mondială a Sănătăţii, angajaţii Mobiasbanca – OTP Group susţin #supereroii (VIDEO)

De Ziua Mondială a Sănătăţii, angajaţii Mobiasbanca – OTP Group susţin #supereroii (VIDEO)

Pe VB24 de la Victoriabank, ai 0% comision la transferuri între conturi proprii

Pe VB24 de la Victoriabank, ai 0% comision la transferuri între conturi proprii

Aplicația MAIBank în ultima lună: triplu descărcări, dublu tranzacții și rating tot mai ridicat în Google Play

Aplicația MAIBank în ultima lună: triplu descărcări, dublu tranzacții și rating tot mai ridicat în Google Play

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Ruslan Cojocaru - Viziunea față de crize, educație financiară, Tucano Coffee, Oliva Verde și NOTA lui DE PLATĂ (VIDEO)
    Ruslan Cojocaru - Viziunea față de crize, educație financiară, Tucano Coffee, Oliva Verde și NOTA lui DE PLATĂ (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Nu „mușcă” și nu e despre căsătoriile gay. Explicăm simplu ce e Convenția de la Istanbul (AUDIO)
  • PlayGround și Smart Home: Cât costă și cât durează să-ți instalezi un astfel de sistem acasă
  • Nota de Plată a designerei Olga Blanc. Despre bani, dezvoltare personală, bărbatul care o susține și succesul brandului O'Blanc (VIDEO)
  • PlayGround cu Ion Sturza: Lovitura de la Cluj, cifrele Elefant.ro și pronosticuri despre imobiliare
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Teatrul Satiricus anunță un weekend plin de spectacole online. Iată ce ne așteaptă
  • Salariul primit de o asistentă medicală pentru 12 ture de noapte în lupta cu COVID-19 (Foto)
Cele mai populare
  • 1
    Nora unei femei, răpuse de COVID-19, acuză autoritățile de informații false: Nu pot merge la înmormântare. Toți mă acuză că am adus virusul în sat
  • 2
    Cu o mână se dă, cu alta se ia: Ce salariu a primit o asistentă medicală pentru 12 ture de noapte în lupta cu COVID-19 (DOC)
  • 3
    R. Moldova intră în scenariul patru de gestionare a epidemiei. Cum e pregătit sistemul medical
  • 4
    Nadejda Babkina este în comă artificială. Cântăreața a fost diagnosticată cu COVID-19
Autentificare