Verificări în mai multe pieţe din ţară: Ce încălcări au fost depistate de inspectori

Verificări în mai multe pieţe din ţară: Ce încălcări au fost depistate de inspectori
FOTO: files.wordpress.com

Campania de informare „Ia atitudine - Oferă consumatorilor încredere în tine”, organizată de Ministerul Economiei în comun cu Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor (APC) şi Institutul Naţional de Metrologie în perioada 12 - 30 septembrie a ajuns la final.

Scopul acestei campanii de informare a fost de oferi consultanţă comercianţilor, administratorilor pieţelor comerciale din republică şi reprezentanţii autorităţilor publice locale, referitor la modul de utilizare corectă a mijloacelor de măsurare şi regulilor de desfăşurare a activităţilor de comerţ în incinta pieţelor.

S-a constatat că majoritatea administraţiilor pieţelor, cu excepţia pieţelor din or. Rîşcani şi ,,Sandex-Tehno”, deţin cântare de control pentru cumpărători, acestea fiind verificate zilnic şi avînd termenele de verificare valabile.

Cele mai frecvente nereguli depistate sunt următoarele: mijloace de măsurare nu sunt incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare, nu sunt verificate metrologic sau buletinele de verificare metrologică au termenul de verificare expirat.

O altă problemă depistată este amplasarea incorectă a mijloacelor de măsurare, ceea ce duc la compromiterea rezultatelor măsurărilor. Totodată, s-a constat lipsa avizului tehnic de înregistrare ce oferă dreptul administratorilor de piețe de a da în chirie mijloacele de măsurare către comercianții din piețe.

La locul comercializării s-a constatat lipsa afişării denumirii comerciantului, lipsa registrelor de reclamaţii şi de înregistrare a controalelor.

„Cauzele ce determină aceste nereguli se datorează de cele mai multe ori lipsei de informare a comercianţilor privind regulile de desfăşurare a activităţilor comerciale precum ar fi obligativitatea deţinerii mijloacelor de măsurare verificate metrologic, legalizate şi a modului de utilizarea corectă a acestora”, explică Ministerul Economiei.

Totodată, comercianţii nu cunosc regulile de comercializare a produselor alimentare: respectarea termenului limită şi a condiţiilor de comercializare a unor produse alimentare, informarea consumatorilor, modalităţile de întocmire a preţurilor.

Ministerul Economiei, în baza rezultatelor campaniei, a elaborat un set de propuneri ce au drept scop îmbunătăţirea situaţiei privind respectarea regulilor de comerţ în pieţe, printre care continuarea companiilor informative şi elaborarea unui ghid de conduită în relaţiile cu consumatorii.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Covor de flori în deșert: Atacama, unul dintre cele mai aride locuri din lume „a înflorit” (FOTO)

Covor de flori în deșert: Atacama, unul dintre cele mai aride locuri din lume „a înflorit” (FOTO)

40 de decese provocate de COVID-19 în ultimile 24 de ore. Alte 1.787 de persoane au fost confirmate pozitiv

40 de decese provocate de COVID-19 în ultimile 24 de ore. Alte 1.787 de persoane au fost confirmate pozitiv

CMC a alocat 33 de milioane de lei pentru reabilitarea sistemelor de apă și canalizare

CMC a alocat 33 de milioane de lei pentru reabilitarea sistemelor de apă și canalizare

Advertoriale
Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Cererea Nataliei Morari împotriva TV8 va fi examinată de instanța de judecată, după ce anterior nu i s-a dat curs. Explicația juristului
  • 3
    Ce spune deputatul Carp despre semnătura în susținerea lui Plahotniuc: „O decizie colectivă a partidului”
  • 4
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.