Puidgemont, eliberat în Belgia, denunță practicile Madridului

Puidgemont, eliberat în Belgia, denunță practicile Madridului

Liderul catalan destituit, Carles Puigdemont, plasat duminică în libertate condiționată de justiția belgiană, a denunțat luni arestarea unor membri ai fostului său executiv de către autoritățile spaniole, transmite AFP, citat de Agerpres.

„Liber și fără cauțiune”, a scris luni dimineață Puidgemont, într-un mesaj în catalană pe Twitter, în prima sa declarație după ce duminică i-a fost adus la cunoștință de către justiția belgiană mandatul de arestare emis de Madrid.

„Gândurile noastre sunt pentru colegii noștri injust încarcerați de un stat care este departe de practica democratică”, a mai spus Puigdemont.

Carles Puigdemont și patru din foștii săi miniștri, aflați în Belgia de o săptămână, au fost puși în libertate condiționată în noaptea de duminică spre luni, după o lungă audiere, cât timp se așteaptă examinarea mandatelor de arestare emise de Spania împotriva lor.

Carles Puigdemont și cei patru foști miniștri au interdicție de a părăsi teritoriul belgian, trebuie să aibă o adresă fixă și vor fi obligați să se prezinte „personal” la orice convocare din partea justiției și poliției, a precizat Parchetul din Bruxelles.

Urmează ca o altă jurisdicție, Camera de Consiliu, să se pronunțe în următoarele 15 zile cu privire la punerea în execuție a mandatelor de arestare emise vineri seara de justiția spaniolă pentru „răzvrătire împotriva statului, rebeliune, deturnare de fonduri publice și nesupunere față de autoritate”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Orașul Nicolaev, Ucraina: Sunt confirmate pierderi omenești și răniți după ce muniții cu dispersie au nimerit într-o stație

Orașul Nicolaev, Ucraina: Sunt confirmate pierderi omenești și răniți după ce muniții cu dispersie au nimerit într-o stație

Performanțe pentru sportivii paralimpici din R. Moldova la Campionatul European de Para Powerlifting. Tot lotul național s-a ales cu medalii (FOTO)

Performanțe pentru sportivii paralimpici din R. Moldova la Campionatul European de Para Powerlifting. Tot lotul național s-a ales cu medalii (FOTO)

Polonia: 250 de tone de pește mort din cauza unei alge toxice în fluviul Oder

Polonia: 250 de tone de pește mort din cauza unei alge toxice în fluviul Oder

Advertoriale
Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Mai mulți sportivi profesioniști din Rusia au început să fie mobilizați
  • 2
    Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa
  • 3
    Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean
  • 4
    Municipiul Chișinău are încă trei cetățeni de onoare. Ce personalități mai dețin acest titlu și care sunt beneficiile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.