O fotografie în care o femeie pe bicicletă arată degetul mijlociu coloanei de mașini care îl însoțea pe președintele Donald Trump a devenit virală pe rețelele de socializare. Femeia din imagine, Juli Briskman, nu se aștepta însă ca gestul său să îi aducă atât de multe probleme, relatează Huffington Post, citat de digi24.ro.
Poza a fost făcută de un fotograf al Casei Albe, în timp ce Trump pleca de la terenul său de golf, însoțit de o coloană oficială de mașini. Femeia a ridicat sfidător degetul mijlociu în aer, în momentul în care coloana a trecut prin dreptul ei, iar gestul i-a adus celebritatea pe rețelele de socializare.
Din nefericire pentru Juli Briskman, printre cei care au văzut imaginea s-a numărat și angajatorul ei. Akima LLC, compania la care lucrează femeia, are mai multe contracte cu statul american, iar Briskman a fost concediată.
Femeia în vârstă de 50 de ani, mamă a doi copii, s-a declarat surprinsă de faptul că gestul făcut spre Trump a fost imortalizat într-o fotografie. Pe măsură ce imaginea s-a viralizat, Briskman s-a gândit că ar fi cazul să își anunțe și șefii. Aceștia au convocat-o rapid într-o ședință și au anunțat-o că a încălcat politicile companiei privind activitatea angajaților pe rețelele de socializare, pentru că Briskman își pusese imaginea ca poză de profil pe Facebook și Twitter.
Briskman lucra de șase luni în compania respectivă, în departamentul de marketing și comunicare.
„Coloana lui Trump trecea pe lângă mine și a început să îmi clocotească sângele. M-am gândit la câte probleme sunt în țară și el stă să joace golf. Le-am arătat degetul mijlociu de mai multe ori. Într-un fel, e mai bine că s-a întâmplat așa. Sunt furioasă să văd unde a ajuns această țară. Sunt șocată”, a declarat femeia.
Vezi și aceste știri

Cesiu 137, stronțiu și iod 131: Explicăm ce conțin norii radioactivi și cum funcționează pastila de Iodură de potasiu în organism

Ambasadorul Federației Ruse, invitat la Ministerul Agriculturii pentru discuții pe marginea sistării importurilor de produse agricole moldovenești

Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto
Advertoriale

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital
