Diplomele medicilor moldoveni vor fi recunoscute în România

Diplomele medicilor moldoveni vor fi recunoscute în România

Republica Moldova a intrat în categoria statelor ai căror medici se pot angaja acum cu mai mare ușurință în sistemul medical românesc, scrie Sănătate INFO. Odată cu această modificare crucială, a fost publicată și procedura de recunoaștere profesională.

Așadar, diplomele, certificatele și titlurile de medic din alte state decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și SUA, vor fi recunoscute de către statul român.

„Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terțe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, echivalente specialităților medicale clinice și paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt recunoscute drept certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătății pentru specialitatea respectivă, în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale pe perioadă nedeterminată sau a practicii medicale temporare/ocazionale pe teritoriul României a titularilor acestora”, prevede ordinul.

Totuși, există câteva condiții care trebuie îndeplinite pentru a putea practica medicina pe teritoriul României. Formarea de medic specialist a persoanei care solicită recunoașterea trebuie să se fi „efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan national”, se menționează în documentul publicat în Monitorul Oficial. De asemenea, titlurile oficiale de calificare ca medic specialist trebuie să fie eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea, în cazul nostru USMF Nicolae Testemițanu și Ministerul Sănătății.

Citiți integral pe Sănătate INFO despre procedura de recunoaștere.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ucraina ne-ar putea oferi gaz pe datorie, în condițiile în care R. Moldova și Rusia nu vor ajunge la un numitor comun

Ucraina ne-ar putea oferi gaz pe datorie, în condițiile în care R. Moldova și Rusia nu vor ajunge la un numitor comun

Presa rusă scrie pe surse că una din condițiile rușilor e achitarea de către Chișinău a unei datorii de 700 milioane de dolari

Presa rusă scrie pe surse că una din condițiile rușilor e achitarea de către Chișinău a unei datorii de 700 milioane de dolari

Focul veșnic din Complexul Memorial „Eternitate” a fost reaprins

Focul veșnic din Complexul Memorial „Eternitate” a fost reaprins

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Gavrilița: La ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară (LIVE)
  • 2
    Reacția Directorului Moldovagaz la acuzațiile aduse de Natalia Gavrilița companiei
  • 3
    CEC a respins candidatura lui Cristian Rizea la funcția de primar al or. Bălți. Nemulțumit, acesta a făcut scandal (VIDEO)
  • 4
    Criza de gaze naturale: Focul veșnic de la Complexul Memorial „Eternitate” a fost deconectat temporar
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.