PDM îşi exprimă dezacordul faţă de campaniile murdare care au contaminat în ultimele zile spaţiul public din Moldova

PDM îşi exprimă dezacordul faţă de campaniile murdare care au contaminat în ultimele zile spaţiul public din Moldova


Partidul Democrat din Moldova reacționează în legătură cu campania murdară desfăşurată în ultimele zile în spaţiul public. Într-un comunicat de presa, PDM își exprimă dezacordul faţă de cei care apelează la astfel de instrumente murdare de luptă.

„Considerăm că prin astfel de acţiuni toată lumea are de pierdut - atât autorii, cât şi victimele campaniilor de denigrare, dar şi opinia publică, obligată să asiste la aceste momente inacceptabile”, se arată în comunicat.

PDM a făcut și un apel către instituţiile media să evalueze cât mai corect scopul şi natura unor astfel de campanii murdare şi să se abţină de la difuzarea lor. De asemenea, reprezentanții formațiunii politice solicit Consiliului Coordonator al Audiovizualului să intervină cu mijloacele legale de care dispune pentru ca spaţiul audio-vizual să nu fie contaminat cu astfel de campanii de denigrare.

„În opinia noastră, cel mai bun răspuns pe care societatea ar putea să-l dea celor care apelează la astfel de metode murdare este o ignorare totală a informaţiilor pe care aceştia le plasează în spaţiul public - un semnal clar că astfel de campanii nu îşi ating ţinta şi o atitudine prin care să descurajeze apariţia de noi astfel de situaţii inacceptabile”, se mai arată în comunicat.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Maia Sandu va merge într-o vizită oficială la Viena la invitația omologului său austriac

Maia Sandu va merge într-o vizită oficială la Viena la invitația omologului său austriac

Procurorii anticorupție fac percheziții în birourile procurorilor PCCOCS, Dumitru Răileanu și Elena Ceruță

Procurorii anticorupție fac percheziții în birourile procurorilor PCCOCS, Dumitru Răileanu și Elena Ceruță

La două luni de la reformarea Guvernului, pe site-ul Executivului abia astăzi au fost plasate linkurile noilor ministere

La două luni de la reformarea Guvernului, pe site-ul Executivului abia astăzi au fost plasate linkurile noilor ministere

Advertoriale
Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

50 de „umbre ale Zahărului” ascunse în produse sau ce denumiri mai poate avea dulcele

50 de „umbre ale Zahărului” ascunse în produse sau ce denumiri mai poate avea dulcele

RE/MAX Moldova își extinde rețeaua de francize imobiliare din Chișinău (VIDEO)

RE/MAX Moldova își extinde rețeaua de francize imobiliare din Chișinău (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari a dat în judecată TV8: Dorește să fie restabilită în calitate de membră a A.O. Media Alternativă
  • 2
    Ultimă oră! Dodon a anunțat că renunță la mandatul de deputat: „Nu mă ascund după imunitate”
  • 3
    Vine sau nu Dmitri Kozak la Chișinău? Ce spun reprezentanții Guvernului
  • 4
    Ministrul Andrei Spînu pleacă în Polonia. Va purta discuții privind furnizarea gazului natural în Republica Moldova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.