Andrian Candu, către studenții de la Bălți: „Începând cu 1 ianuarie 2018, doritorii vor putea aplica la programul „Prima Casă”

Andrian Candu, către studenții de la Bălți: „Începând cu 1 ianuarie 2018, doritorii vor putea aplica la programul „Prima Casă”

Președintele Legislativului, Andrian Candu, este de părere că primii beneficiari ai programului „Prima Casă” ar putea apărea la începutul anului viitor. Anunțul a fost făcut astăzi, la o întâlnire cu studenții de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, care s-au arătat interesați de programul guvernamental, aprobat săptămâna trecută.

„Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru implementarea Programului „Prima Casă”, iar acum documentul este în Parlament. Timp de o lună urmează să aibă loc dezbateri publice în vederea îmbunătățirii acestui proiect de lege, iar de la 1 ianuarie 2018 legea va intra în vigoare”, a spus Candu

Mai mult, președintele Parlamentului i-a îndemnat pe tinerii din Bălți să vină cu propuneri pentru îmbunătățirea documentului.

„Cred că de la 1 ianuarie 2018 putem deja să alocăm mijloace financiare pentru procurarea a 2 000 de apartamente pentru tineri. Statul va garanta circa 50 la sută din soldul creditului acordat, precum și jumătate din dobânda pe care o va plăti beneficiarul lunar băncii. Participația proprie inițială trebuie să fie cel puțin 10 procente din prețul locuinței, iar prețul locuinței nu trebuie să depășească 1 milion de lei. Termenul de rambursare a creditului este de până la 25 de ani. Așa arată proiectul acum, dar vă spun că acesta ar putea suferi modificări, mai bine zis îmbunătățiri. Poate vom mări suma plafon pentru prețul locuinței, poate statul va garanta mai mult de 50 la sută din soldul creditului acordat sau poate că contribuția inițială a solicitanților nu va fi de 10 la sută, dar de 5 la sută”, a declarat Candu

Programul „Prima Casă” se va aplica pe întreg teritoriul Republicii Moldova și poartă un caracter social, reprezentat în special de intervenția statului în procesul de garantare a creditelor ipotecare. Ideea și conceptul programului se bazează pe experiența pozitivă a țărilor din regiune, în special a României. Plafonul anual al garanțiilor de stat, cât și suma mijloacelor financiare destinate executării garanțiilor de stat emise vor fi stabilite anual. În bugetul de stat pentru 2017 este prevăzut un fond de garantare în valoare de 15 milioane de lei pentru creditele ipotecare, acordate prin intermediul programului guvernamental „Prima Casă”.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Focul veșnic din Complexul Memorial „Eternitate” a fost reaprins

Focul veșnic din Complexul Memorial „Eternitate” a fost reaprins

2.057 cazuri noi de COVID-19 confirmate în R. Moldova. Alte 38 de persoane au decedat

2.057 cazuri noi de COVID-19 confirmate în R. Moldova. Alte 38 de persoane au decedat

Moldovenii, în căutarea surselor alternative de încălzire? Cum a influențat starea de urgență piața convectoarelor (VIDEO)

Moldovenii, în căutarea surselor alternative de încălzire? Cum a influențat starea de urgență piața convectoarelor (VIDEO)

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Gavrilița: La ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară (LIVE)
  • 2
    Reacția Directorului Moldovagaz la acuzațiile aduse de Natalia Gavrilița companiei
  • 3
    Dosarul „Kuliok” revine pe masa procurorilor. Iurie Reniță: „Îmi declar disponibilitatea să prezint documentele pentru examinarea echidistantă a dosarului”
  • 4
    A ucis patru pacienți injectându-le aer în artere. Un asistent medical din SUA riscă pedeapsa cu moartea
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.