Ziua Vinului, în cifre: 130.000 de vizitatori și  95.000 de sticle de vin vândute

Ziua Vinului, în cifre: 130.000 de vizitatori și 95.000 de sticle de vin vândute

Sărbătoarea vinului moldovenesc a devenit un punct de atracţie pentru zeci de mii de vizitatori din ţară şi de peste hotare. Pe parcursul celor două zile evenimentul a fost vizitat de un număr record de persone - cca 130.000, de aproape patru ori mai mult decât așteptările autorităților. Astfel, acest weekend, centrul capitalei a fost vizitat de turişti din 37 de state ale lumii. În topul ţărilor cu cei cei mai mulţi cetăţeni veniţi la Chişinău se află România, Rusia, SUA, Germania şi Turcia.

Potrivit organizatorilor, în cadrul ediției din acest an s-au înregistrat mai multe recorduri. „Sărbătoarea Ziua Națională a Vinului din acest an a fost un succes fulminant. Acest fapt este confirmat de statisticile record înregistrate pe parcursul celor două zile. Au venit foarte mulţi vizitatori din ţara noastră şi de peste hotare, a fost comercializat un volum mare de vin, vinăriile au înregistrat un număr record de încăsari şi recordurile nu se opresc aici ”.

Mai jos vă prezentăm lista de recorduri:

Record de vinuri şi pahare comercializate

Timp de două zile s-au comercializat 95 000 de sticle de vin. Vizitatorii aflaţi în PMAN au savurat vinul din cca 35. 000 de pahare cu logoul „Wine of Moldova”. Încasările celor 45 de vinificatori aflaţi în PMAN au atins valoarea de cca 5 milioane de lei. Sărbătoarea vinului a fost un prilej pentru producători să organizeze lansări de produse. 18 vinuri noi au fost prezentate atît la școala vinului cît și în cadrul corturilor private ale vinificatorilor.

Record de master classuri la Şcoala Vinului

Cele 12 masterclassuri prezentate la Şcoala Vinului s-au bucurat, de asemenea, de popularitate, în mediu fiecare masterclass a fost vizitat de cca 40 de persone, ceea ce constituie o creștere de cca 25% comparativ cu anul precedent.

Record de participanţi la atelierele de creaţie

La atelierele de creaţie au participat cca 300 de vizitatori.

Record de bilete vândute la tururile vinicole

Mulţi dintre turişti au preferat să cunoască arta vinului direct de la vatră. Peste 2000 de persoane au mers în tururi vinicole la 7 vinării din Moldova, iar de oferta specială comercializate la cortul dedicat au beneficiat peste 900 de persoane. Chiar din prima jumătate a zilei de 4 octombrie, cca 80 la sută dintre bilete au fost vândute.

Record de bunătăţi culinare

În zona gustului a orăşelului vinului au fost încinse pe grătare cca 8 tone de carne. Doar în cadrul atelierului gastronomic la care a participat Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, şi Secretarul General al Aparatului Preşedintelui, Ion Păduraru, au fost pregătite cca 600 de porţii de plăcintă mexicană şi pîrjoale.

Record de mediatizări

22 jurnalişti internaţionali, cca 30 de instituţii media autohtone și 17 bloggeri oficiali au mediatizat evenimentul timp de 2 zile. Subiectul a fost descris în peste 100 de articole sau reportaje pe portalurile de ştiri sau ecranele tv. În acelaşi timp, în cadrul campaniei „Redescoperă Vinul Moldovei. O legendă vie”, timp de 6 zile, 11 bloggeri şi jurnalişti autohtoni au vizitat 11 companii vinicole.

Ziua Naţională a Vinului a fost organizată de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din Moldova.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.