Până când notarul nu vă va despărți. Unele divorțuri vor putea fi efectuate la birourile notariale

Până când notarul nu vă va despărți. Unele divorțuri vor putea fi efectuate la birourile notariale


Guvernul a aprobat proiectul Legii privind procedura notarială, propus de Ministerul Justiției care, printre altele, facilitează procedura de divorț. Autoritățile promit că noile prevederi vor lărgi competențele notarilor, care vor putea oficia și desfacerea căsătoriilor.
 

Una din modificări vizează procedura de divorț, ce va putea fi efectuată de notar, în cazurile ce nu implică litigii privind partajul averii sau existența copiilor minori. „Această măsură va scădea numărul dosarelor civile din instanțe și va diminua cheltuielile suportate de justițiabili, deoarece vor recurge la procedurile notariale”, spun autoritățile printr-un comunicat oficial.

O altă prevedere reprezintă reguli noi, corelate cu ajustările Codului Civil, privind instrumentarea procedurii succesorale. Acestea au fost generate de faptul că, la capitolul moștenire, s-au schimbat clasele de moștenitori, a fost instituit termenul de 3 luni de renunțare la succesiune, au fost stipulate diferite termene, opțiuni și noi subiecți.

Simplificarea procedurilor notariale se va realiza inclusiv prin lărgirea competențelor notarilor. Aceștia vor putea accesa și efectua înscrisuri în registrele publice, scutind cetățenii de prezentarea unor acte de stare civilă, din registrul bunurilor imobile, a transporturilor, etc.

Modificările vor intra în vigoare după adoptarea lor de Parlament și publicarea în Monitorul Oficial.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Numărul plăcuțelor neutre, oferite proprietarilor de autovehicule din regiunea transnistreană, s-a dublat

Numărul plăcuțelor neutre, oferite proprietarilor de autovehicule din regiunea transnistreană, s-a dublat

Vitali Gavrouc intră în drepturile de deputat PAS în Parlament. CC i-a validat mandatul

Vitali Gavrouc intră în drepturile de deputat PAS în Parlament. CC i-a validat mandatul

În ultimele 72 de ore, au fost înregistrate 14 urgențe toxice

În ultimele 72 de ore, au fost înregistrate 14 urgențe toxice

Advertoriale
Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

50 de „umbre ale Zahărului” ascunse în produse sau ce denumiri mai poate avea dulcele

50 de „umbre ale Zahărului” ascunse în produse sau ce denumiri mai poate avea dulcele

RE/MAX Moldova își extinde rețeaua de francize imobiliare din Chișinău (VIDEO)

RE/MAX Moldova își extinde rețeaua de francize imobiliare din Chișinău (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Judecătoria Chișinău nu a dat curs cererii Nataliei Morari prin care aceasta a solicitat restabilirea în calitate de membră a Media Alternativă
  • 2
    Natalia Morari a dat în judecată TV8: Dorește să fie restabilită în calitate de membră a A.O. Media Alternativă
  • 3
    Fiul fostului procuror general din Rusia, Igor Ceaika laudă decizia lui Dodon de a renunța la mandatul de deputat
  • 4
    Ultimă oră! Dodon a anunțat că renunță la mandatul de deputat: „Nu mă ascund după imunitate”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.