
FOTO. Diacov și Voronin, acum 17 ani, pe malul oceanului. Cu ce ocazie democratul a scos fotografia din arhivă
Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu liderul PCRM, Vladimir Voronin. În poză apar cei doi pe malul Oceanului Atlantic, în SUA, în anul 2000. Fotografia, însoțită de o morală, a fost postată drept răspuns la criticile lui Voronin la adresa lui Diacov, pentru faptul că democratul a votat pentru limba română în Constituție în comisia parlamentară.
・
Pe site-ul PCRM, Voronin a scris că „Diacov din nou s-a adeverit a fi Iuda”. „Diacov e un trădător profesionist. Mulți vor spune că e o curvă politică, dar noi nu ne vom coborî la acest nivel”, scrie în „editorialul” lui Voronin.
Drept replică, președintele de onoare al PD a scris o postare pe Facebook, însoțită de această fotografie:

„Mi-am amintit de această fotografie după ce am citit un articol pe site-ul comuniștilor, semnat modest „Vladimir Voronin, comunist”. În articol el îl „condamna pe trădătorul Diacov”. Pentru că am pledat pentru limba română în discuția asupra proiectului respectiv de modificare a Constituției. Că moldovenii vorbesc limba română toți acești ani eu am vorbit sute de ori, începând cu discutarea Constituției în 1994. Și Voronin știe foarte bine acest lucru. Tot el știe, și astăzi la Comisie am repetat că eu sunt împotriva că acest proiect să fie adus în discuție în Parlament, deoarece voturi pentru aprobarea lui nu există, iar „o simplă discuție” în plen favorizează extremele, nu face altceva decât să dezbine și mai mult societatea. Și această poziție a mea îi este cunoscută lui Voronin”, scrie Diacov.
Democratul spune că în această fotografie a găsit „de unde vine înverșunarea lui Voronin”.
„Mi-am amintit de fotografia de mai sus: SUA, Atlantic City, septembrie 2000. Amatorul de cazinou și viața frumoasă, Voronin, îi asigura pe americani că va sprijini activ „democratizarea” Moldovei. Pe urmă noi toți am aflat că „comunistul Voronin” foarte virtuos i-a mințit pe americani, apoi pe ruși, apoi pe alegători, apoi pe europeni, apoi pe membrii săi de partid, chiar și mulți deputați din propria fracțiune. Da, mulți ani l-a mințit pe P. Lucinschi, încurajându-l să promoveze ideea sistemului prezidențial de guvernare. Și în ultima noapte, de la 4 spre 5 iunie 2000 să răzgândit. Recunosc, și pe mine nu odată m-a mințit. Acum Vladimir Voronin și-a dat seama că a rămas singur, fără deputați, fără partid, fără alegători. Și a hotărît să o ia de la început: Voronin, simplu comunist...dar foarte înverșunat! Не поможет, дорогой В.Н”, conchide Diacov.