Economia Italiei ar putea pierde 1 miliard de euro din cauza ratării calificării la Cupa Mondială de fotbal

Economia Italiei ar putea pierde 1 miliard de euro din cauza ratării calificării la Cupa Mondială de fotbal
Foto: lapresse.it

Necalificarea Italiei la Cupa Mondială de Fotbal pentru prima dată în ultimii 60 de ani ar putea costa ţara aproximativ 1 miliard de euro, a anunţat fostul preşedinte al federaţiei naţionale, citat de Bloomberg. „Nu este vorba doar de vânzările pierdute de publicitate, drepturi de televizare şi produse legate de eveniment”, a explicat Franco Carraro, senator al partidului Forza Italia al fostului premier Silvio Berlusconi, potrivit zf.ro.

Potrivit acestuia, necalificarea va avea un impact de durată şi costisitor asupra economiei italiene chiar într-un moment în care aceasta dă semne de revenire dintr-o lungă recesiune. Italia va fi absentă de la cupa Mondială FIFA, găzduită de Rusia în 2018, pentru prima dată după 1958 deoarece luni a făcut o remiză fără goluri cu Suedia în al doilea tur al calificărilor. 

„Ca să încep cu aceasta, echipa nu va mai juca niciun meci oficial până la începutul calificărilor pentru următorul Campionat European după vara anului viitor. Aceasta implică că jocurile amicale vor atrage mai puţin interes şi bani la orice nivel, inclusiv sponsorizări şi drepturi de televizare”, a spus Carraro.

Multe analize ale costurilor eliminării Italiei se axează pe veniturile mai mici din vânzarea de publicitate în timpul meciurilor televizate şi pe sponsorizarea echipei naţionale în următorii ani. Aceste analize evaluează pierderile la 100 de milioane de euro.

„Este vorba de mai mult, inclusiv de vânzările care nu vor mai fi ale operatorilor turistici care organizează pachete de vacanţă în Rusia şi să nu mai spunem de pariurile sportive şi restaurantele din toată ţara.”

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ministrul rus de externe Lavrov promite protecţie deplină pentru orice teritoriu anexat de Rusia

Ministrul rus de externe Lavrov promite protecţie deplină pentru orice teritoriu anexat de Rusia

Top raioane din R. Moldova cu cea mai mare rată a criminalității. Municipiile Bălți și Chișinău, pe primele locuri (Hartă)

Top raioane din R. Moldova cu cea mai mare rată a criminalității. Municipiile Bălți și Chișinău, pe primele locuri (Hartă)

Polițiștii de frontieră au depistat un pistol pneumatic în bagajul unei pasagere de la cursa Chișinău - Antalya

Polițiștii de frontieră au depistat un pistol pneumatic în bagajul unei pasagere de la cursa Chișinău - Antalya

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova s-a clasat pe locul doi la campionatul Mondial de pescuit sportiv la crap (FOTO)
  • 2
    Cazul Caracal: Gheorghe Dincă, condamnat la 30 de ani de închisoare
  • 3
    Odesa a fost ținta atacurilor inamice. A fost lovită clădirea administrativă din centrul orașului
  • 4
    Membrii principalului partid politic din Rusia solicită să lupte în Ucraina, susține formațiunea
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.