Un bărbat și-a găsit mașina uitată într-un loc de parcare, acum 20 de ani

Un bărbat și-a găsit mașina uitată într-un loc de parcare, acum 20 de ani
Foto: metrouk2.files.wordpress.com

Un bărbat din Germania şi-a găsit maşina, după 20 de ani după ce a uitat unde a parcat-o, scrie Daily Mail, citat de Mediafax. În 1997, când Helmut Kohl era cancelar, Titanic se afla în cinematografe, iar Arsenal era pe primul loc în ligă, un bărbat uituc şi-a parcat maşina undeva în Frankfurt. Şi a ramas acolo timp de 20 de ani. La scurt timp după ce încercarea sa de a găsi maşina a eşuat, acesta a sunat la poliţie şi a spus că autovehiculul a fost furat.

Douăzeci de ani mai târziu, însă, maşina a fost găsită exact în locul unde a fost părăsită, potrivit Augsberger Allgemein.

Mai mulţi constructori care doreau să demoleze un garaj erau împiedicaţi de prezenţa maşinii, astfel încât au anunţat poliţia, care s-a ocupat de găsirea proprietarului.

În vârstă de 76 de ani, bărbatul nu a fost impresionat de „comoara găsită”, ba mai mult, pe motiv ca e veche şi nefuncţională, acesta a declarat că nu o vrea.

În cele din urmă, cu bunăvoinţa autorităţilor din Frankfurt, autovehiculul va fi casat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
În 2022, fructele din R. Moldova au ajuns în 30 de state. Ministrul Agriculturii: „Vom continua să identificăm noi piețe de desfacere”

În 2022, fructele din R. Moldova au ajuns în 30 de state. Ministrul Agriculturii: „Vom continua să identificăm noi piețe de desfacere”

Prima declarație a oficialilor din Austria, după ce s-au opus intrării României în Schengen

Prima declarație a oficialilor din Austria, după ce s-au opus intrării României în Schengen

Maia Sandu, nominalizată de cititorii Financial Times la categoria „Femeia anului 2022”

Maia Sandu, nominalizată de cititorii Financial Times la categoria „Femeia anului 2022”

Advertoriale
Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul Pria E-Commerce Conference Moldova (VIDEO)

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul Pria E-Commerce Conference Moldova (VIDEO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Vadim Ceban: Sunt cazuri, când gradul de vulnerabilitate energetică din factură diferă de cel stabilit de Guvern. Cu ce soluție vine Moldovagaz
  • 2
    Institutul pentru Studiul Războiului: Putin pregătește Rusia pentru un război prelungit de cucerire în Ucraina
  • 3
    ANRE a primit cererile de ajustare a tarifelor la energie electrică. Urmează trei zile pentru examinarea solicitărilor
  • 4
    Energia electrică se ieftinește: Consumatorii Premier Energy vor achita 4,62 lei/ kWh, iar clienții FEE-Nord - 4,65 lei/ kWh
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.