Krasnoselski respinge posibilitatea reintegrării Transnistriei prin federalizarea Republicii Moldova

Krasnoselski respinge posibilitatea reintegrării Transnistriei prin federalizarea Republicii Moldova


Liderul de la Tiraposl, Vadim Krasnoselski, a respins posibilitatea unor negocieri politice despre o eventuală reintegrare a regiunii în baza federalizării Republicii Moldova, variantă avansată de către preşedintele moldovean Igor Dodon, încă în campania electorală pentru prezidențiale. 

„În baza Constituţiei Transnistriei, orice dialog politic este exclus. Nimeni nu are dreptul să vorbească despre o reglementare politică astăzi. Dodon, de altfel, şi-a schimbat de patru ori poziţia. Mai întâi a vorbit despre o federaţie, după asta despre o autonomie, pe urmă despre un statut special şi acum, din nou, despre federaţie. Noi ce-ar trebui să punem la bază? În fond, dacă vorbim despre o reglementare politică, noi trebuie să implementăm sistemele legale ale celor două părţi, iar asta este imposibil”, a spus Krasnoselski, într-un interviu pentru publicația Nezavisimaia Gazeta.

Liderul de la Tiraspol a subliniat că Republica Moldova este un stat unitar, reglementarea politică în baza unei federaţii fiind astfel imposibilă. Vadim Krasnoselski a mai spus că în Transnistria este aplicată legislaţia după modelul rusesc, în timp ce pe malul drept al Nistrului - după modelul românesc.

De menționat că preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon s-a pronunţat pentru reglementarea conflictului din Transnistria prin federalizare şi împotriva unei posibile uniri cu România.

Ieri, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski a participat împreună cu prim-ministrul Pavel Filip la deschiderea podului peste râul Nistru, ce leagă localitățile Gura Bîcului şi Bîcioc. La eveniment au fost prezenţi și reprezentanții mediatorilor și observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, după deschiderea simbolică a podului, cei doi au avut un schimb de opinii pe marginea unor subiecte actuale de pe agenda procesului de negocieri în reglementarea problemei transnistrene. Mai multe detalii la subiect nu au fost însă oferite. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
De la începutul toamnei, inspectorii ANTA au amendat 100 de conducători auto

De la începutul toamnei, inspectorii ANTA au amendat 100 de conducători auto

România bate noi recorduri negative: Aproape 19.000 de infectări cu COVID-19 și 574 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore

România bate noi recorduri negative: Aproape 19.000 de infectări cu COVID-19 și 574 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore

Amnesty International: Pandemia de coronavirus are un impact negativ asupra libertăţii presei

Amnesty International: Pandemia de coronavirus are un impact negativ asupra libertăţii presei

Advertoriale
Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Judecătoria Chișinău nu a dat curs cererii Nataliei Morari prin care aceasta a solicitat restabilirea în calitate de membră a Media Alternativă
  • 2
    Natalia Morari a dat în judecată TV8: Dorește să fie restabilită în calitate de membră a A.O. Media Alternativă
  • 3
    Fiul fostului procuror general din Rusia, Igor Ceaika laudă decizia lui Dodon de a renunța la mandatul de deputat
  • 4
    Ultimă oră! Dodon a anunțat că renunță la mandatul de deputat: „Nu mă ascund după imunitate”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.