„Există condiționalități politice și condiționalități tehnice asumate la cel mai înalt nivel, la nivel european. Și acum, Republica Moldova trebuie să îndeplinească aceste condiționalități, ceea ce comisarul, comisia au anunțat este că, în luna februarie, se va face o evaluare a îndeplinirii acestor condiționalități”, a spus europarlamentarul.
Potrivit lui Mureșan, prima tranșă din împrumut va fi transmisă doar dacă UE va considera că sunt îndeplinite condițiile, iar asta se va întâmpla în prima parte a lui 2018.
„Aceasta este poziția constantă a Uniunii Europene din prima parte a acestui an. Trebuie spus următorul lucru: Această tranșă există în conturile Uniunii Europene și e la dispoziția Republicii Moldova de îndată ce condiționalitățile vor fi îndeplinite”, a precizat Siegried Mureșan.
Europarlamentarul a mai precizat că dacă Guvernul de la Chișinău nu ar fi modificat legislația electorală, în ciuda avizului Comisiei de la Veneția, banii ar fi fost deja la CHișinău.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.