Integrarea europeană trebuie să devină proiectul de ţară al Moldovei. Declarația a fost făcută de către președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu premierul Pavel Filip.
Potrivit unui comunicat de presa al Guvernului, în cadrul întrevederii, interlocutorii au abordat o serie de chestiuni actuale de pe agenda relaţiilor bilaterale moldo-române, subiecte ce ţin de dialogul politic bilateral şi agenda europeană a Republicii Moldova. În context, părţile au discutat despre oportunitatea lansării unei noi etape în procesul de apropiere a ţării noastre de UE, cu prilejul viitoarei Preşedinţii a României la Consiliul UE, preconizată pentru prima jumătate a anului 2019.
„Republica Moldova este, dacă vorbim de Parteneriatul Estic, în centrul preocupărilor româneşti. Există semne bune. Reformele merg înainte. Există ameliorări care ne fac să fim încrezători că Republica Moldova chiar îşi doreşte să accentueze şi consolideze parcursul European”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele României Klaus Iohannis a reconfirmat întreaga susţinere pentru parcursul european al ţării noastre şi a încurajat Guvernul să continue realizarea reformelor care au ca scop modernizarea ţării şi creşterea calităţii nivelului de viaţă al cetăţenilor Republicii Moldova.
Vezi și aceste știri

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
