FOTO. Revista People a ales „cel mai sexy bărbat în viață”

FOTO. Revista People a ales „cel mai sexy bărbat în viață”
Foto: nydailynews.com

Revista People a desemnat cel mai sexy bărbat în viaţă, iar câştigătorul din acest an este o surpriză pentru multe persoane. Este vorba despre Blake Shelton, celebrul cântăreţ american de muzică country, jurat în cadrul show-ului The Voice din Statele Unite şi partenerul de viaţă al cântăreţei Gwen Stefani.

Reacţia acestuia la aflarea veştii că a fost desemnat cel mai sexy bărbat în viaţă a fost una care a stârnit amuzamentul fanilor. „Trebuie să fi rămas fără oameni”, a spus acesta râzând, scrie Gândul, citat de Mediafax.

Blake Shelton recunoaşte că prietena lui, Gwen Stefani, care îi este alături de doi ani, a fost cea care l-a convins să se bucure de moment şi să accepte premiul. „Mi-a spus `Ascultă la mine, vei regreta toată viaţa dacă nu accepţi acest cadou şi nu trăieşti momentul`”, mărturiseşte acesta.

În vârstă de 41 de ani, Blake Shelton a făcut senzaţie în lumea muzicii country, fiind, şi în prezent, numărul unu în topul Billboard Country Albums cu noul său album „Texoma Shore”. Artistul are milioane de fani şi s-a ocupat, în ultimii ani, şi de aspectul său fizic, nefiindu-i ruşine să recunoască că primul cuvânt care îi vine în minte atunci când este rugat să se descrie pe sine ca adolescent şi copil este „gras”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un nou protest organizat de Partidul Șor în fața Parlamentului. Urmăriți în direct imagini de la manifestație (LIVE)

Un nou protest organizat de Partidul Șor în fața Parlamentului. Urmăriți în direct imagini de la manifestație (LIVE)

Ministrul rus de externe Lavrov promite protecţie deplină pentru orice teritoriu anexat de Rusia

Ministrul rus de externe Lavrov promite protecţie deplină pentru orice teritoriu anexat de Rusia

Top raioane din R. Moldova cu cea mai mare rată a criminalității. Municipiile Bălți și Chișinău, pe primele locuri (Hartă)

Top raioane din R. Moldova cu cea mai mare rată a criminalității. Municipiile Bălți și Chișinău, pe primele locuri (Hartă)

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova s-a clasat pe locul doi la campionatul Mondial de pescuit sportiv la crap (FOTO)
  • 2
    Odesa a fost ținta atacurilor inamice. A fost lovită clădirea administrativă din centrul orașului
  • 3
    Șapte luni de război: Protest cu cruci organizat în fața ambasadei Rusiei în R. Moldova (FOTO)
  • 4
    Membrii principalului partid politic din Rusia solicită să lupte în Ucraina, susține formațiunea
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.