Angela Merkel, acuzată de abuz de încredere

Angela Merkel, acuzată de abuz de încredere

Cancelarul federal conservator, Angela Merkel a fost acuzată de către Partidul Social-Democrat din Germania  de faptul că le-a înșelat încrederea în timpul unui vot care a avut loc cu o zi înainte în cadrul Uniunii Europene. Social-democrații susțin că Merkel a  otrăvit astfel atmosfera dintre cele două părți în ajunul negocierilor pentru formarea unei mari coaliții de guvernare, scrie agerpress.

Parlamentarul social-democrat Ralf Stegner a declarat că decizia conservatorilor de a susține folosirea erbicidului glifosat în UE a fost un abuz clar de putere. Stegner a mai spus că anume această decizie a prejudiciat eforturile de formare a unui guvern.

Pe parcursul zilei de marți, președintele german Frank-Walter Steinmeier urmează să aibă o întrevedere cu liderul fracțiunii parlamentare a social-democraților, Andrea Nahles. La baza întrunirii vor sta negocierile pe marginea formării guvernului.

Partidul Social-Democrat s-a clasat pe locul doi în alegerile din septembrie, lăsând Uniunea Creștin-Democrat fără suficiente locuri în parlament pentru a putea forma un guvern majoritar.

Cu 11 zile în urmă, eforturile de luni de zile ale Angelei Merkel de a forma o coaliție cu partidul pro-afaceri Democrații Liberi au eșuat în mod spectaculos. Astfel, Merkel a fost obligată să aleagă între o mare coaliție, un guvern minoritar și noi alegeri.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.