Ambasadorul RM la Moscova, chemat la Ministerul rus de Externe

Ambasadorul RM la Moscova, chemat la Ministerul rus de Externe
Foto: sputniknews.com

Ambasadorul Republicii Moldova în Rusia, Andrei Neguța, a fost chemat la Ministerul Afacerilor Externe din Rusia. Diplomatului i-a fost înmânată o notă, prin care partea rusă cere explicații în legătură cu cazurile de interzicere a accesului pe teritoriul Republicii Moldova a unor cetățeni ai Federației Ruse.

Andrei Neguță a fost înștiințat despre „protestul ferm” al autorităților ruse legate de cazurilor tot mai frecvente care au avut loc în ultima vreme, în privința interdicției intrării în R Moldova a unor jurnaliști, delegații oficiale, politologi, funcționari publici, ofițeri ai contingentului de menținere a păcii și altor cetățeni ruși.

„Aceste acțiuni neprietenești nu doar contravin Acordului de prietenie și cooperare între Federația Rusă și Republica Moldova, și contribuie la interesele țărilor și popoarelor noastre, și pun sub semnul întrebării sinceritatea declarațiilr oficialilor din Republica Moldova privitor la edificarea de relații constructive cu Federația Rusă”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.

Moscova așteaptă de la Chișinău acțiuni grabnice pentru ca aceste cazuri să nu se întâmple, se mai arată în comunicat.

Vezi și: Doi jurnaliști ruși nu au fost lăsați să intre în Moldova. PSRM vrea anchetă parlamentară, iar Rusia - să se adreseze la OSCE

Textul notei Ministerului rus de Externe, care i-a fost înmânată ambasadorului Neguța:

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Statele baltice susțin aderarea rapidă a Ucrainei la NATO

Statele baltice susțin aderarea rapidă a Ucrainei la NATO

În weekend, circulația va fi sistată pe anumite porțiuni din centrul capitalei. Care sunt recomandările poliției

În weekend, circulația va fi sistată pe anumite porțiuni din centrul capitalei. Care sunt recomandările poliției

Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova

Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova

Advertoriale
Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

„Ne bucurăm în ciuda lor”  – campania care unește lumile Carla's Dreams și Animaliens Wines

„Ne bucurăm în ciuda lor” – campania care unește lumile Carla's Dreams și Animaliens Wines

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari
  • 2
    O deputată i-a transmis președintelui Parlamentului 200 de lei din partea manifestanților ca să iasă la protest. Grosu: Lipsă de inteligență emoțională (FOCUS)
  • 3
    Escaladare pe arena internațională. Rusia anexează patru regiuni ucrainene, iar Zelenski convoacă Consiliul de Securitate (VIDEO)
  • 4
    De la predicile lui Isus Hristos, până la bombardamente atomice. Declarațiile aberante ale lui Putin
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.