În sensul susținerii acestui proiect, instituția bacară europeană s-a angajat să acorde țării noastre un suport financiar în valoarea de 75 de milioane de euro. Condiția inițială era ca lucrările să fie desfășurate în perioada anilor 2011-2013.
La noi însă lucrările s-au făcut cu viteza melcului, iar capacitatea de absorbție a banilor de către companiile angajate a fost cu mult sub nivelul prestabilit.
Chiar și atunci când termenul de acordate a mijloacelor de către BEI a fost extins până la 31 decembrie 2016, lucrările au continuat să fie tergiversate. Astfel, Guvernul de la Chișinău s-a văzut nevoit să inițierze negocierile cu Banca Europeană de Ivestiții asupra unui amendament de prelungire a Contractului cu BEI pentru 2 ani, adică, până la 31 decembrie 2018.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.