La Tracom se vor asambla cazane inovative pentru producerea energiei termice

La Tracom se vor asambla cazane inovative pentru producerea energiei termice
Foto: Tracom

În parcul industrial Tracom se vor asambla cazane inovative pentru producerea energiei termice pe bază apă şi electricitate. Tehnologia este dezvoltată de compania „Hydro Power” şi se află în proces de certificare şi patentare în Republica Moldova. Potrivit reprezentanţilor companiei, această tehnologie este o inovaţie mondială şi întrece de 3-4 ori cei mai apropiaţi competitori din SUA şi Coreea de Sud.

Aleksandr Şîveliov, coordonator ştiinţific în cadrul „Hydro Power”, a explicat că prin noua tehnologie, la care s-a lucrat 3 ani, se obţine de 15 ori mai multă energie decât se consumă, acesta fiind în acest moment cea mai eficientă metodă de producere a energiei termice din apă.

„E cunoscut de toţi că lipsa de resurse energetice în Republica Moldova este o problemă mare şi ne costă pe toţi la propriu şi la figurat. Tehnologia cu care vine compania „Hydro Power” SRL este exact pe dimensiunea de a avea economii enorme la tot ce e legat de consumul de resurse energetice”, a declarat directorul Tracom, Vitalie Vrabie. Acesta a menţionat că, dacă anul trecut întreprinderea pe care o conduce a plătit în medie 12000 de lei pe lună pentru încălzire, odată cu punerea în funcţiune a cazanelor „Hydro Power”, se prevede o diminuare a costurilor până la 1000 de lei pe lună.

Potrivit lui Valeriu Ilaş, responsabil de producţie, cazanele vor avea o garanţie de 5 ani, însă se aşteaptă ca acestea să aibă o funcţionalitate de 10 ani. Cazanele vor fi inteligente şi vor putea fi controlate de la distanţă prin aplicaţii pentru dispozitive iOS şi Android. Valeriu Ilaş a admis că prototipul actual este proiectat pentru spaţii de peste 250 de metri pătraţi şi nu este eficient din punct de vedere al costului pentru apartamente, dar este recomandat pentru instituţii publice precum grădiniţe, şcoli, spitale, dar şi pentru sediile unor agenţi economici.

Cazanele în baza tehnologiei companiei „Hydro Power” vor fi asamblate în parteneriat cu Parcul industrial „Tracom”, uzina „InComMaş” şi întreprinderea „Samel 90” din Bulgaria.

P.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Sergiu Catană, nașul de cununie a lui Igor Dodon, și-a dat demisia din funcția de director financiar al S.A. „Metalferos”

Sergiu Catană, nașul de cununie a lui Igor Dodon, și-a dat demisia din funcția de director financiar al S.A. „Metalferos”

Criza de gaze naturale: Focul veșnic de la Complexul Memorial „Eternitate” a fost deconectat temporar

Criza de gaze naturale: Focul veșnic de la Complexul Memorial „Eternitate” a fost deconectat temporar

Parlamentul a votat starea de urgență în țară

Parlamentul a votat starea de urgență în țară

Advertoriale
Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Gavrilița: La ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară (LIVE)
  • 3
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
  • 4
    Dosarul „Kuliok” revine pe masa procurorilor. Iurie Reniță: „Îmi declar disponibilitatea să prezint documentele pentru examinarea echidistantă a dosarului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.