STUDIU: Jumătate dintre pacienți primesc diagnostic greșit

STUDIU: Jumătate dintre pacienți primesc diagnostic greșit

Peste jumătate dintre persoanele care merg la medic primesc cel puţin o dată un diagnostic greşit sau un tratament incorect. Mai mult, înainte de a primi un diagnostic corect în cadrul unui serviciu specializat de second opinion, peste 60% dintre respondenţi au consultat doi sau mai mulţi medici pentru patologia de care suferă. Sunt rezultatele unui studiu realizat de către Organizația Mondială a Sănătății.

Cele mai multe diagnostice greşite au fost primite de pacienţi pentru afecţiuni oncologice,  neurologice, endocrinologice şi afecţiuni ale aparatului genital.

La nivel de intenţie, 7 din 10 pacienţi spun că ar fi dispuşi să apeleze la un serviciu specializat de second opinion medical în cazul în care s-ar confrunta cu o afecţiune oncologică şi ar dori să aibă siguranţa unui diagnostic corect şi a unui plan adecvat de tratament.

Dintre pacienţii care au primit un diagnostic corect în cadrul serviciului de second opinion medical, 60% declară că nu s-ar mai întoarce la medicul care i-a diagnosticat greşit, iar peste 20% afirmă că s-ar întoarce la primul medic, însă i-ar solicita acestuia schimbarea planului de tratament.

Cele mai solicitate specialităţi pentru second opinion sunt oncologia, endocrinologia, ortopedia, tulburările neurologice, cardiochirurgia şi ginecologia.

Vezi și aceste știri
Deputații Platformei DA cer explicații Guvernului pentru un proiect de lege: „Ar îngreuna identificarea beneficiarilor finali ai bunurilor dobândite ilicit”

Deputații Platformei DA cer explicații Guvernului pentru un proiect de lege: „Ar îngreuna identificarea beneficiarilor finali ai bunurilor dobândite ilicit”

Pretorul sectorului Botanica, nevoit să-și ia credit, după ce i-a fost tăiată leafa

Pretorul sectorului Botanica, nevoit să-și ia credit, după ce i-a fost tăiată leafa

Patru partide ar intra în Legislativ dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare

Patru partide ar intra în Legislativ dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare

Advertoriale
Transferurile rapide vin direct în portmoneul tău. În ce constă noua campanie MAIB și Visa

Transferurile rapide vin direct în portmoneul tău. În ce constă noua campanie MAIB și Visa

Valentin Cușcă: Facultatea de Informatică - un destin în istoria Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”

Valentin Cușcă: Facultatea de Informatică - un destin în istoria Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”

BERD şi UE acordă un împrumut de 5 milioane de euro pentru dezvoltarea IMM-urilor către Mobiasbanca-OTP Group

BERD şi UE acordă un împrumut de 5 milioane de euro pentru dezvoltarea IMM-urilor către Mobiasbanca-OTP Group

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
    Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
  • Premierul Ion Chicu vine în studioul AGORA
  • Oameni ca tine: Cristina Romanschi, tânăra a renunțat la o carieră în Olanda, cedând în fața dorului pentru Moldova (VIDEO, FOTO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Piscinele ar putea fi redeschise dacă proprietarii vor respecta normele sanitare
  • Geegun a împlinit 35 de ani! Cum a sărbătorit cu familia (Foto) 
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu anunță un protest în fața Președinției. „Avem o dovadă în plus că Igor Dodon este în fruntea sistemului mafiot”
  • 2
    Hotelul Național ar putea fi demolat. Ceban: „Proprietarul a primit autorizația de demolare a clădirii”
  • 3
    Singura frontieră deschisă spre Grecia, blocată de protestatari bulgari
  • 4
    Protest matinal la Președinție: PAS îi cere lui Dodon să nu semneze decretul de numire a lui Clima în fruntea Curții de Apel Chișinău (LIVE)
Autentificare