Băsescu, reacție dură în cazul Lukoil: Guvernul să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploiești

Băsescu, reacție dură în cazul Lukoil: Guvernul să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploiești
Foto: Agora/Igor Vrabie

Preşedintele României Traian Băsescu a catalogat drept inadmisibilă presiunea făcută de reprezentantul companiei Lukoil şi a cerut Guvernului de la București să  mâine Lukoil nu reia producţia. Potrivit lui Băsescu, comportamentul părţii române faţă de Lukoil trebuie să fie „pe înţelesul ruşilor”. Totodată șeful statului vecin a avertizat că această companie trebuie să se hotărască: ori respectă legile statului român şi rămâne, ori, „dacă vrea legile de la Moscova, se duce acolo”.

Preşedintele României a mai spus că în problema Lukoil nu discută „abordări dâmboviţene”, ci doar ameninţări şi presiunea făcută de un lider al companiei Lukoil împotriva procurorilor şi a Guvernului României.

„O astfel de abordare este inadmisibilă, iar dacă mâine stabileşte să nu reia producţia, cer Guvernului României să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti pentru că asta depăşeşte limitele unei companii”, a declarat Băsescu, citat de mediafax.ro.

El a spus că Guvernul trebuie să fie pregătit să plătească preţul cu care a vândut rafinăria de la Ploieşti şi să fie pregătit tehnic să o preia în operare.

„La constatarea finală a ilegalităţilor comise de Lukoil, să discutăm în contrapartidă suma constatată a fi fraudă cu sumele investite de Lukoil în această rafinărie. Comportamentul nostru trebuie să fie pe înţelesul ruşilor. Va trebui să ne comportăm la fel. Ruşii nu pot spune: „Închid rafinăria că aşa vreau eu”. Lukoil trebuie să se gândească să dispară de tot de pe piaţa românească dacă asta e abordarea. Ei au şi un întreg lanţ de distribuţieAmintim că vicepreşedintele pe rafinare, marketing şi distribuţie din grupul rus Lukoil, Vladimir Nekrasov, a declarat miercuri, la Ploieşti, că a încheiat o înţelegere cu procurorii români şi că până vineri conducerea grupului petrolier va decide dacă va închide sau nu rafinăria Petrotel.

„Ar fi păcat să trebuiască să oprim rafinăria. Am investit mulţi bani aici”, a spus Nekrasov, într-o întâlnire cu presa.

Lukoil a anunțat oprirea rafinăriei din Ploiești

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
„Squid Game” printre copii: ne alarmăm?

„Squid Game” printre copii: ne alarmăm?

Avertismentul Rusiei, după ce Ucraina a folosit o dronă turcească împotriva separatiştilor proruşi din Donbas (VIDEO)

Avertismentul Rusiei, după ce Ucraina a folosit o dronă turcească împotriva separatiştilor proruşi din Donbas (VIDEO)

60 de milioane de euro de la UE, pentru gestionarea crizei energetice

60 de milioane de euro de la UE, pentru gestionarea crizei energetice

Advertoriale
Prietenii la nevoie se cunosc, iar companiile în soluționarea reclamațiilor

Prietenii la nevoie se cunosc, iar companiile în soluționarea reclamațiilor

Ludmila Adamciuc, mamă activă social: „Observ un proces frumos de schimbare a atitudinii ce vizează nu doar Sindromul Down”

Ludmila Adamciuc, mamă activă social: „Observ un proces frumos de schimbare a atitudinii ce vizează nu doar Sindromul Down”

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ULTIMĂ ORĂ! Dorin Chirtoacă se retrage din politică
  • 2
    Vom primi gaz și de la olandezi. Compania Vitol a câștigat tenderul lansat de Energocom
  • 3
    Rusia ar vrea un preţ al gazelor mai mic pentru a-şi putea păstra controlul asupra Europei
  • 4
    Ultimă oră! Pericol de prăbușire a unei porțiuni de carosabil în capitală (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.