Departamentul de Securitate Internă a SUA, condus de o femeie

Departamentul de Securitate Internă a SUA, condus de o femeie

Senatul american a confirmat-o pe Kirstjen Nielsen la conducerea Departamentului pentru Securitate Internă. Postul a rămas vacant îîn luna iulie, când John Kelly a acceptat funcția de șef de personal la Casa Albă, scrie Reuters.

Senatorii au aprobat cu 62 de voturi pentru  și 37 împotrivă numirea lui Kirstjen Nielsen, fostă adjunctă a lui Kelly la Casa Albă.

Kirstjen Nielsen, în vârstă de 45 de ani, este considerată expertă în securitate cibernetică și a mai activat în administrația președintelui republican George W. Bush.

Ea va conduce un departament cu peste 240.000 de angajați, responsabil cu punerea în aplicare a legislației privind imigrația, cu securitatea frontierelor și aeroporturilor, cu răspunsul la dezastre și cu protejarea infrastructurii SUA de atacuri cibernetice.

DHS se află în centrul eforturilor președintelui Donald Trump de a introduce ample modificări în sistemul american de imigrație.

Interimatul la conducerea departamentului a fost asigurat, după plecarea lui John Kelly, de Elaine Duke, care va ocupa postul de adjunct al lui Kirstjen Nielsen.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Studiu: A treia doză de vaccin Pfizer are o eficiență de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii

Studiu: A treia doză de vaccin Pfizer are o eficiență de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii

Votul electronic continuă să dea bătăi de cap deputaților (FOCUS)

Votul electronic continuă să dea bătăi de cap deputaților (FOCUS)

Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”

Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”

Advertoriale
Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

Mai mulți antreprenori din țară au beneficiat de condiții financiare favorabile prin intermediul unui fond de garantare în valoare de 28 de milioane de euro

Mai mulți antreprenori din țară au beneficiat de condiții financiare favorabile prin intermediul unui fond de garantare în valoare de 28 de milioane de euro

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cererea Nataliei Morari împotriva TV8 va fi examinată de instanța de judecată, după ce anterior nu i s-a dat curs. Explicația juristului
  • 2
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 3
    Ministrul român al Energiei susține că România poate acoperi necesarul de păcură al Republicii Moldova: „Se poate rezolva destul de repede”
  • 4
    Premieră pentru lumea medicală: Chirurgi americani au transplantat cu succes un rinichi de porc la un pacient uman (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.