Deputata PCRM, Oxana Domenti, și-a depus astăzi mandatul de deputat. Anunțul a fost făcut de către vicespeakerul Parlamentului, Vladimir Vitiuc, care a spus că a primit cererea din partea politicianei.
„Doamna Domenti a fost întotdeauna pentru depolitizarea sectorului. Ea mi-a spus într-o discuție privată că își va continua activitatea în afara Parlamentului. Activitatea ei merita cea mai înaltă apreciere și îi dorim succes”, a declarat Vitiuc.
Laude i-au fost aduse și de colega sa, Valentina Buliga. „Doamna Domenti cu adevărat și-a făcut întotdeauna obligațiunile și a muncit. Îi doresc succes în tot ceea ce va face”, a spus Buliga.
Domenti a ocupat fotoliul de deputat din anul 2009. În 2015, ea a devenit șefa Comisiei parlamentare pentru sănătate, muncă și protecție socială. În perioada mai 2003 - mai 2009 a fost consilier al Președintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin în problemele dezvoltării sociale.
Vezi și aceste știri

Sezonul de vânătoare în zona de frontieră: 18 persoane au fost documentate pentru practicarea activității ilegal

Moldova, pe locul 4 din 46, după cererile împotriva statului înregistrate la CtEDO

ANRE susține că Apă-Canal Chișinău poate să-și achite facturile la energie electrică. Precizările Agenției
Advertoriale

Vrei să recrutezi ca un profesionist? Iată 5 trucuri care te vor ajuta să găsești cei mai buni angajați

Fundația Orange ajută tinerii din Moldova să dezvolte competențe în domeniul producției digitale (VIDEO)
