După ce Oxana Domenti și-a depus mandatul de deputat în Parlament, locul acesteia urmează a fi luat de următorul candidat de pe lista electorală a PCRM de la alegerile parlamentare din 2014. Este vorba despre ministrul Justiției din perioada guvernării comuniste, Vitalie Pîrlog. În vârstă de 43 de ani, acesta este jurist de profesie.
În aprilie curent, Vitalie Pîrlog a fost ales preşedinte al Comisiei de control al fişierelor din cadrul Interpol.
Pîrlog a ajuns în funcția de ministru al Justiției în 2006, pe când avea doar 32 de ani.
Potrivit Adevărul Moldova, fostul ministru al Justiţiei susţine că a avut în 2012 un salariu de 15.000 de lei, iar din consultaţii juridice a câştigat 120.000 de lei. Are o casă în valoare de 666.000 lei, cumpărată în 2011.
În aprilie 2013, Ziarul de Gardă scria că Vitalie Pârlog, pe atunci candidat oficial la funcţia de Procuror General al R. Moldova, locuieşte într-un imobil de lux, construit pe str. Ciocârliei din Chişinău, acolo unde se spune că locuieşte şi Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin.
Dacă Pîrlog va renunța să-și preia mandatul de deputat, următoarea persoană pe lista electorală a PCRM este Aliona Babiuc.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
