Cu excepția socialiștilor și comuniștilor, toate celelalte fracțiuni parlamentare au susținut proiectul de lege privind modificarea Codului Audiovizualului, prin care știrile, programele informativ-analitice, politice și militare din Rusia nu vor putea fi retransmise în Republica Moldova. La dezbaterile legate de inițiativă, deputații au exprimat diverse poziții. Chiar dacă au o atitudine pozitivă față de așa-numitul proiect de interzicere a „propagandei rusești”, deputații PL și PLDM au relevat și importanța curmării manipulării din interior, deopotrivă cu cea din exterior.
Socialiștii, care s-au declarat categoric împotrivă, au propus vot nominal la acest subiect, pentru ca „toți să vadă cine și pentru ce a votat”.
Socialiștii: La Washington se apasă pe buton, iar Chișinăul votează
Bogdan Țîrdea, PSRM: „Așa legi există pentru că nu suntem nici europeni, nici civilizați. Concertele PD cu Kirkorov și Bascov retransmise la Publika TV nu sunt propagandă rusă?”
Vlad Batrîncea, PSRM: „Ați vrut să loviți în Rusia și ați lovit alte 14 țări care nu au semnat acea convenție și nu au de fapt nicio treabă. CCA se va implica absolut totalitar în politica anumitor canale și va face ce va dori. Ați venit în Parlament și ați spus „haideți să votăm repede în 2 lecturi”. Inventați acum un dușman extern, despre asta au scris și Goebbels și Stalin. Ca să consolidezi oamenii trebuie să ai un dușman extern. Care? Care transmite știri seara?”. Socialistul a mai spus că America are butone pe care apasă ca astfel de legi să fie votate în Parlamentul de la Chișinău.
Comuniștii: Ținta este piața publicitară
Potrivit lui Vladimir Voronin, care s-a declarat contra, această inițiativă are ca scop redistribuirea forțelor pe piața publicitară din media moldovenească. „Acum foarte ușor se pun antene și oamenii o să privească ce vor, cum priveau până acum. Dacă vreți să fiți așa de consecvenți, atunci interziceți și programele din România”.
Inna Șupac, PCRM: „E incredibil cum în lupta pentru valori europene voi încălcați anume aceste principii și valori. Doamna Dunja Mijatovici de câteva ori a scris deja guvernării, menționând că limitările sunt excesive. Sunteți gata să scuipați în fața OSCE? Sunteți gata să dați o palmă Consiliului Europei? Nu spuneți minciuni de la tribună că europenii vă cer să luptați contra propagandei. Ei vă cer lucruri concrete precum lupta contra corupției și reforma justiției. Asta e doar un capăt de ață de care încercați să vă agățați”.
Liberalii și liberal-democrații: Trebuie să luptăm și cu propaganda internă
Liberal-democratul Vadim Pistrinciuc și-a exprimat susținerea pentru inițiativă, dar a indicat că este nevoie de a lupta nu doar cu propaganda din exterior, ci și nu cea din interior: „Acum circa 6-7 luni am votat modificarea Codului Audiovizual în ceea ce ține de produsul autohton. De ce nu ați acceptat atunci această propunere pe care am făcut-o? [...] Știm foarte bine care sunt canalele care servesc Partidului Socialiștilor. Vom fi taxați dur de Uniunea Europeană dacă peste mai multe luni situația nu se va schimba”.
Lilian Carp, PL: „Acest proiect nu ne va proteja de propaganda de pe loc, de la cele două holding-uri. Ne dăm bine seama că acest proiect nu vine decât să securizeze țara din exterior”.
Vezi și: Votat! Republica Moldova interzice știrile, emisiunile politice, militare și analitice din Rusia
Mihaela Spătari, grupul PPEM: „Trebuie să ne asigurăm că statele ostile nouă nu pot influența agenta politică. În caz contrar securitatea țării e amenințată, e afectat rezultatul alegerilor, iar apoi încrederea în instituțiile statului. Nu trebuie să ne ascundem după deget. Se promovează multe informații false despe valori vestice, despre integrare europeană, se incită la ură față de UE, România și SUA. Sub paravanul valorilor europene, sub umbrela libertății presei, în Moldova se duce o agendă clară de propagandă și manipulare. În contextul actual, agresiunea mediatică de acum schimbă modul de viață și vrea să pună la îndoială valorile în care noi credem. Tensiunea din plen arată că propaganda își face efectul”.
Amintim că autorii proiectului de lege sunt un grup de deputați PD.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
