Cât câștigă un angajat Apple și de ce nu au voie să le spună prietenilor salariul

Cât câștigă un angajat Apple și de ce nu au voie să le spună prietenilor salariul

Vor să lanseze produse de care toată lumea să fie mulţumită, dar de care să nu ştie nimeni", a declarat un fost stagiar al Apple pentru Business Insider. Nu ai voie să spui nimănui nimic despre slujba ta. Nu ai voie să le spui oamenii din afara familiei la ce lucrezi", continuă el.

Spre deosebire de Google sau Facebook care intervievează oamenii apoi le găsesc anumite posturi, Compania californiană interviează oamenii pentru roluri specifice, iar managerul echipei specifice se ocupă de interviuri, scrie BM.

Stagiarii sunt plătiţi regeşte de către Apple, aceştia câştigă 38 de dolari pe oră potrivit internului Apple ceea ce este similar cu informaţiile de pe site-ul Glassdoor. Astfel, un stagiar Apple câştigă în jur de 6700 de dolari pe lună. De asemenea, aceştia sunt plătiţi în plus dacă stau peste program. Mai mult, Apple se oferă să te cazeze dacă nu te deranjează să stai alături de alt stagiar Apple. Dacă nu vrei, atunci compania se angajează să-ţi dea 1100 de dolari pentru chirie.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Mesaje anti-violență vor fi tipărite pe facturile la energie ale moldovenilor

Mesaje anti-violență vor fi tipărite pe facturile la energie ale moldovenilor

Primele țări din Europa care anunță amenzi pentru cei care refuză vaccinul obligatoriu. În Austria, amenda poate ajunge la 7.200 euro

Primele țări din Europa care anunță amenzi pentru cei care refuză vaccinul obligatoriu. În Austria, amenda poate ajunge la 7.200 euro

Oxford spune că nu există dovezi că vaccinurile nu vor proteja împotriva formelor severe provocate de Omicron

Oxford spune că nu există dovezi că vaccinurile nu vor proteja împotriva formelor severe provocate de Omicron

Advertoriale
Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)
  • 2
    De pensionare anticipată vor beneficia în jur de 5.000 de persoane anul viitor. Criticile aduse acestei facilități
  • 3
    Dodon îl cheamă în instanță pe Slusari. Ex-vicepreședintele Parlamentului: „Voi veni cu culiocul” (DOC)
  • 4
    Italia: Mafioții din gruparea 'Ndrangheta puneau delfini morți la uși, pentru intimidare. Mărturii cumplite în procesul secolului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.