Câștigătorul Eurovision 2017 e în stare bună după un transplant de inimă. Ce i-a spus medicului înainte să fie operat

Câștigătorul Eurovision 2017 e în stare bună după un transplant de inimă. Ce i-a spus medicului înainte să fie operat

Cântărețul de origine portugheză și câștigătorul Eurovision 2017, Salvador Sobral, se află într-o stare bună de sănătate după operația de transplant de inimă pe care o aștepta încă din luna septembrie, informează El País.

sursa foto: diezminutos.es

Intervenția chirurgicală a avut loc vineri în spitalul Santa Cruz din Lisabona. Muzicianul se simte acum „foarte bine”, susțin medicii citate de către sursa.

Salvador Sobral este internat în secția de terapie intensivă și se recuperează „bine”, a spus șeful echipei medicale responsabilă de transplant, Miguel Abecassis. Potrivit medicului, cântărețul e bine dispus și va putea să trăiască o viață „totalmente normală”, cu toate că procesul de recuperare va fi unul de durată.

Cântărețul are 27 de ani și a fost internat în spital în septembrie, fiind în așteptarea unui organ compatibil pentru transplant (muzicianul sufera de insuficiența cardiacă). Când într-un final acesta a fost găsit, Salvador i-a urat chirurgului mult noroc și i-a spus să pună muzica clasică, a dezvăluit medicul în cadrul unei conferințe de presă.

Primele sale cuvinte după ce s-a trezit după operație au fost mulțumirile aduse medicilor, informează postul de televiziune TVI, citat de sursa. Doctorii care se ocupă de tratamentul muzicianului au spus că nu știu exact cât timp acesta va rămâne ingresat, dar speră că cântărețul va reveni pe scenă „cât mai curând posibil”. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Profilul și averile procurorilor candidați la CSP: Experiențe de zeci de ani, donații și moșteniri de mii de euro și împrumuturi la rate astronomice

Profilul și averile procurorilor candidați la CSP: Experiențe de zeci de ani, donații și moșteniri de mii de euro și împrumuturi la rate astronomice

Veaceslav Eni și-a dat demisia din funcția de director Termoelectrica

Veaceslav Eni și-a dat demisia din funcția de director Termoelectrica

A fost încheiată urmărirea penală pe un capăt de acuzare în privința lui Stoianoglo

A fost încheiată urmărirea penală pe un capăt de acuzare în privința lui Stoianoglo

Advertoriale
INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, Igor Dodon și Ilan Șor, în topul celor mai de încredere politicieni. Andrei Spînu, la același nivel de activitate cu Ion Ceban
  • 2
    Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați
  • 3
    O nouă solicitare a lui Robu, amânată. CSM nu a eliberat acordul pentru urmărirea penală în privința unui judecător
  • 4
    Carantină de 14 zile pentru moldovenii care revin în țară din opt state din sudul Africii, din cauza apariții noii tulpini de COVID-19
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.