Poliția din Australia, îngrijorată de atacurile teroriste

Poliția din Australia, îngrijorată de atacurile teroriste

Poliția australiană a avertizat împotriva unei potențiale escaladări a atacurilor teroriste la sfârșitul anului. Asta în timp ce la Melbourne - unde în ianuarie șase oameni au murit într-un atentat cu mașină - are loc o reuniune internațională pentru combaterea terorismului,scrie agerpres. Oamenii legii susțin că în ultimii doi ani numărul de incidente a crescut la final de an.

Poliția statului Victoria  găzduiește începând cu ziua de astăzi  o reuniune de trei zile a Forumului internațional pentru combaterea terorismului.

Țările din așa-zisa alianță "Five Eyes" — Australia, Noua Zeelandă, SUA, Marea Britanie și Canada, au convenit să coopereze în domeniul informațiilor și sunt de acord în legătură cu o posibilă creștere a amenințării teroriste. Alianța este preocupată că riscul va crește odată cu revenirea combatanților străini.

Autoritățile australiene au crescut nivelul alertei teroriste în septembrie 2014 și au aprobat o serie de măsuri vizând prevenirea atentatelor. Totuși, ulterior țara-continent a fost scena a patru atacuri, iar la finele lui noiembrie poliția a reținut un bărbat bănuit că pregătea un atentat de Revelion într-o piață din Melbourne.

De altfel, de luni autoritățile au început să monteze în acest oraș zeci de difuzoare, în cadrul eforturilor de întărire a măsurilor de prevenire a atentatelor. Inițiativa în valoare de 7,5 milioane de dolari americani mai prevede instalarea de camere video suplimentare în cartierul central de afaceri din Melbourne și construirea de parapeți pentru a împiedica accesul mașinilor în zonele pietonale aglomerate.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Nodul rutier din preajma orașului Bălți, reparat în proporție de 65%

Nodul rutier din preajma orașului Bălți, reparat în proporție de 65%

Prima femeie premier din istoria Suediei, votată pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână la șefia Guvernului

Prima femeie premier din istoria Suediei, votată pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână la șefia Guvernului

Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”

Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”

Advertoriale
Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Dodon îl cheamă în instanță pe Slusari. Ex-vicepreședintele Parlamentului: „Voi veni cu culiocul” (DOC)
  • 2
    Italia: Mafioții din gruparea 'Ndrangheta puneau delfini morți la uși, pentru intimidare. Mărturii cumplite în procesul secolului
  • 3
    Ziarul de Gardă: Avocata Poporului „asistată” de un fost client, condamnat penal pentru proxenetism. Reacția instituției
  • 4
    Fermele de criptovalută din Transnistria. Care sunt interesele ascunse și ce riscuri există pentru Republica Moldova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.