Marţi seară, în staţia de metrou Dristor 1, o femeie a împins-o pe tânăra de 25 de ani, pe linia de metrou. Aceasta a murit în urma impactului cu trenul. Principalul suspect în cazul crimei de la metrou, o femeie de 36 de ani, a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie dusă în faţa judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă, scrie Mediafax. Anchetatorii încearcă să afle care este motivul crimei.
„Din datele existente la acest moment, rezultă că persoana în cauză, cea pe care o căutăm în acest moment, ar fi împins pur şi simplu victima spre garnitura de metrou care se apropia de staţie. Nu reiese în acest moment o asemenea chestiune, că ar fi fost implicate într-un conflict”, a declarat Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, marţi seara.
Video: news.ro
Oamenii legii spun că agresoarea a părăsit staţia de metrou Dristor 1 după atac. Femeia ar mai fi încercat înainte să împingă o altă tânără în faţa metroului, staţia Costin Georgian.
„Vorbim despre un incident care a avut loc cu câteva ore înainte, dar care a fost comunicat Poliţiei în jurul orei 20.00. O tânără, tot aşa, ar fi fost împinsă, nu i s-a întâmplat din fericire absolut nimic, şi în jurul orei 20.00, s-a prezentat la Poliţie să relateze acest eveniment. Există indicii că ar fi aceeaşi persoană în cauză şi aici”, a mai spus Diana Sarca.
Vezi și aceste știri

Frig extrem în Afganistan: Temperaturile au coborât până la minus 33 de grade, iar 166 de oameni au murit

Zăpada a făcut prăpăd în sudul țării: 11 autovehicule de tonaj au fost tractate de pompieri și polițiști

Litvinenco explică motivul pentru care a lipsit de la ședința CSP: „Voi participa la următoarea ședință”
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
