
Republica Moldova a câștigat în procesul contra „Evrobalt” și „Kompozit”, obținând compensații de un milion de euro
Republica Moldova a câștigat în litigiul arbitral inițiat la Stockholm (Suedia) de către două companii rusești, OOO „Evrobalt” și OOO „Kompozit”. Astfel, cele două companii urmează să achite țării noastre aproape un milion de euro.
・
La 24 mai 2016 Evrobalt a iniţiat un litigiu arbitral împotriva Republicii Moldova în faţa Institutului de Arbitraj al Camerei de Comert din Stockholm pentru pretinsa încălcare a dispoziţiilor Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse cu privire la promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor capital.
Se întâmpla după ce firma ar fi procurat un pachet de acțiuni de 4,5023,% din capitalul Moldova-Agroindbank, cu aprobarea Băncii Naționale a Moldovei. Instituția a constatat, ulterior, că „Evrobalt” a acţionat concertat cu alţi acţionari ai acestei bănci, deținând cu ceilalți acționari o cotă substanțială în capitalul băncii, fără permisiunea Băncii Naționale. În consecință, drepturile de vot și alte drepturi ale companiei au fost suspendate, fiind obligată șă-și vândă în termen de trei luni acţiunile deţinute. „Evrobalt” a invocat o expropriere ilegală şi neasigurarea unui tratament just şi echitabil, scrie Bizlaw.
În data de 9 iunie 2016, compania „Kompozit”, care se află exact în aceleași circumstanțe, a iniţiat separat un litigiu arbitral similar.
Astăzi, Ministerul Justiției a anunțat că țara noastră a obținut câștig de cauză în acest litigiu, obținând și compensații de aproape un milion de euro.
Amintim că mai multe surse media scria că în spatele grupului de acționari care au achiziționat acțiunile de la MAIB s-ar afla Veaceslav Platon.