Întrebat cum s-ar putea implica un cetățean de rând în elaborarea bugetului și dacă vocea lui e auzită, Budianschi răspunde că „cei de sus spun”, de obicei „că au cerut opinia, dar nimeni nu a venit cu ea”.
„Asta însă nu se referă la 2018, la 2017, nu s-a referit nici la 2016. Cred că nici ultimii 6-7 ani. De ce? Pentru că procesul bugetar în ultimii ani e atât de viciat încât e practic imposibil să te implici. Dacă la nivel local mai ai șanse, la nivel central, să faci o analiză la ce s-a făcut, să verifici, e practic imposibil. Procesul e expres, adică într-o săptămână-două bugetul e și elaborat și votat. Și raportarea e foarte slabă. Rapoartele instituțiilor responsabile de implementarea proiectelor și grupurilor de cheltuieli nu se fac. Avem doar cifrele financiare. Îmi vina greu să îmi amintesc cine face asemenea rapoarte. Am încercat să văd pe domeniul „drumuri” un raport: ce s-a făcut, ce s-a construit. Nu am găsit asemenea raport”, spune expertul.
Budianschi s-a referit și la „pietrele subacvatice” ale unui buget.
„Cel mai ușor de realizat fenomenul corupției e prin investiții. Guvernul investește în diverse domenii indiferent dacă e nevoie sau nu. Așa că noi nu tare trebuie să ne bucurăm când vedem, ca în Strategia 2020, că guvernul vrea să facă „drumuri oriunde”. Nouă nu ne trebuie drumuri oriunde, ci acolo unde ele își vor întoarce banii. Dacă avem un drum cu o sută de mașini și unul cu două, trebuie de dat bani pentru cel cu o sută. Atunci când un primar spune că a construit 20 de km de drum, meritul lui, de fapt, nu e așa de mare, pentru că el a construit din banii mei și dacă a construit prost - jumătate s-a pierdut, jumătate s-a furat - atunci chiar nu are niciun merit”, exemplifică Dumitru Budianschi.
Amintim că bugetul de stat a fost votat în prima lectură în Parlament, urmând să fie votat după încă două lecturi.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.

