O nouă ședință de judecată în dosarul Băsescu-Dodon. Acuzații reciproce între cei doi politicieni

O nouă ședință de judecată în dosarul Băsescu-Dodon. Acuzații reciproce între cei doi politicieni

 Magistraţii Judecătoriei Chişinău au început astăzi examinarea propriu-zisă a cauzei în procesul dintre președintele țării, Igor Dodon, şi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. În timp ce avocatul lui Băsescu este convins că șeful statului l-a deposedat de cetățenie pe clientul său numai din cauza motivelor politice, reprezentantul lui Dodon în instanță susține că de fapt, decizia lui Dodon a avut la bază temeiuri legale.

„Cetățenia domnului Băsescu a fost retrasă strict pe criterii politice. Băsescu și Dodon sunt antagoniști pe scena politică, este evident că domnul Dodon atunci când a retras cetățenia a vizat activitatea politică, întrucât lipsirea de cetățenie, te lipsește și de dreptul de a participa în calitate de actor politic într-un stat, a declarat Andrei Bivol.

De cealaltă parte, avocatul lui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi spune că atunci când a solicitat cetățenia țării noastre, Traian Băsescu ar fi avut probleme cu legea de peste Prut:

„Partea adversă nu are argumente juridice în susținerea cauzei, și încearcă să politizeze. La emiterea decretului a stat un temei strict juridic care prevede retragerea cetățeniei Republicii Moldova în cazul în care persoana a ascuns fapte pertinente la momentul obținerii cetățeniei. Domnul Băsescu se afla sub urmărire penală, în calitate de suspect, la momentul solicitării, și respectiv primirii cetățeniei Republicii Moldova”, a ripostat Lebedinschii.

În replică, avocatul lui Băsescu a declarat că inițiativa președintelui nu este un argument suficient pentru a retrage cetățenia unei persoane:

„Retragerea cetățeniei nu a avut loc la inițiativa unor autorități competente, cum este SIS-ul sau Ministerul de Interne, ci la inițiativa președintelui. Imediat ce a intrat în funcție, domnul Dodon a solicitat autorităților să-i prezinte motive pentru retragerea cetățeniei domnului Băsescu. Legea de fapt prevede ca aceste inițiative să vină din partea autorităților de specialitate, susține Andrei Bivol.

Maxim Lebedinschii a declarat, însă, că din start, acordându-i cetățenie lui Traian Băsescu, fostul președinte Nicolae Timofti a încălcat legea:

„Cu siguranță a procedat ilegal. În momentul în care legea în mod imperativ stabilește drept interdicție oferirea cetățeniei în asemenea circumstanțe, considerăm că a fost un abuz din partea domului Timofti. Nu vrem să dăm calificative la acțiunile dânsului. Noi am mers pe o altă cale”, a spus avocatul lui Dodon.

Mai mult, Lebedinschii a expus și câteva condiții pe care ar trebui să le întrunească Traian Băsescu pentru a i se acorda cetățenia țării noastre, atunci când își va rezolva problemele cu legea:

„Dacă are așa mare ardoare să obțină cetățenia Republicii Moldova, să vină aici cu domiciliul permanent, să demonstreze legătura cu statul, să-și îndeplinească obligațiile față de țară și să încerce să obțină din nou cetățenia”,a conchis Lebedinschii.

  Fostul lider de la Cotroceni l-a acţionat în judecată pe Igor Dodon la începutul anului 2017.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Kiev: O echipă de medici au reușit să facă o operație pe cord chiar în timpul deconectărilor de electricitate

Kiev: O echipă de medici au reușit să facă o operație pe cord chiar în timpul deconectărilor de electricitate

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Convorbiri la tarife naționale în tot spațiul UE? Autoritățile negociază excluderea tarifelor de roaming pentru țara noastră
  • 2
    Un angajat al Serviciului Vamal și o persoană suspectată de contrabandă, reținuți de procurori. Ce învinuiri li se aduc
  • 3
    TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul
  • 4
    Cercetătorii ar putea construi o centrală în spațiu pentru a trimite electricitate pe Pământ
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.