„Vrem să trimitem un semnal de alarmă societății. Tot ceea ce am relizat noi la sfârșitul anilor 80 - începutul anilor 90, tot ceea ce înseamnă ceasul de glorie al Mișcării de Eliberare și Renaștere Națională astăzi este în pericol. Câștigarea alegerilor prezidențiale de către reprezentantul fostei metropole coloniale, de fapt, aruncă Republica Moldova în hăul unei noi subjugări coloniale. Dacă în acest stat, în societatea moldovenească au mai rămas forțe responsabile, dacă cetățenii nu și-au pierdut totalmente demnitatea națională, lupta împotriva unei noi aserviri coloniale care ne așteaptă este una decisivă și ea va fi dată în 2018”, a spus istoricul Anatol Țăranu.
„Mișcarea civică europeană din Republica Moldova, în condițiile absenței totale a moralității printre partidele politice, își propune să devină o instituție a moralității. Nu este o mișcare care intenționează să se regăsească pe listele electorale. Nu veți vedea numele meu în nicio listă electorală, în nicio circunscripție uninominală, dar vom depune toate eforturile ca acei care vor candida în numele listei naționale electorale din Republica Moldova să învingă în aceste circumscripții”, a spus activistul Valentin Dolganiuc. Mișcarea civică europeană a fost creată de 77 de persoane, printre care sunt deputați, votanți ai Declarației de Independență și personalități marcante ale Mișcării de Renaștere Națională.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.