Fata care este alergică la tot

Fata care este alergică la tot
Foto: iw.ro

Gimnasta Natasha Coates, în vârstă de 22 de ani, suferă de o boală rară, din cauza căreia este alergică la aproape orice. Cu toate astea,  a câștigat 19 medalii la Campionatul pentru persoanele cu dizabilități din Marea Britanie. După ani de zile, în care a suferit reacții alergice, Natasha a fost, în sfârșit diagnosticată cu Sindromul de activare mastocitară (Mast cell Activativon Syndrome), relatează BBC Three, citat de digi24.ro.

Deși se luptă zilnic cu alergiile, asta nu a oprit-o pe tânără să-și urmeze visul de a deveni o gimnastă.

„Până când am fost diagnosticată, am fost internată în spital de multe ori, niciodată nu stiam cum o să reacționeze corpul meu. Oamenii în jur îmi spun că nu arăt bolnavă, că nu arăt ca o persoană cu dizabilități pentru că nu își pot da seama ca am dureri, nu își dau seama că organele mele se inflamează”, povestește Natasha.

„În 2012, am început să am alergii la fructe. După ce am mâncat un măr, mi s-au umflat buzele. Mai întâi au fost merele, apoi căpșunile, apoi roșiile. Așa că am fost la medic și am fost trimisă la alergolog. Acolo mi s-a spus că este Sindromul alergiei orale”, adaugă tânăra.

„După șase săptămâni, eram în oraș cu prietenii și nu mâncasem sau băusem ceva nou și dintr-o dată am început să mă simt rău și am ajuns la spital”.

La scurt timp, Natasha a fost diagnosticată cu sindromul de activare mastocitară, o boală rară, care presupune alergii puternice și variate.

„Reacțiile pot fi spontate și foarte diferite, de la apatie, până la cele amenințătoare de viață, atunci când mi se umfla limba și gâtul”, mărturisește fata.

Citește mai departe pe digi24.ro.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Comisia Europeană, acuzată că a încercat să anuleze Crăciunul. „Doamnă”, „domn” și „domnișoară”, termeni insuficient de inclusivi

Comisia Europeană, acuzată că a încercat să anuleze Crăciunul. „Doamnă”, „domn” și „domnișoară”, termeni insuficient de inclusivi

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021

Comentariul lui Sergiu Sîrbu la intenția ANI de a-i confisca 1,9 milioane de lei

Comentariul lui Sergiu Sîrbu la intenția ANI de a-i confisca 1,9 milioane de lei

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    CEC cere anularea Marinei Tauber din cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți. Ea este acuzată că a cheltuit bani nedeclarați
  • 4
    A venit iarna! Unde au căzut primii fulgi de nea în acest an
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.