Spirite încinse la ședința CMC. Funcționarii de la Primărie vor primi prime anuale. Grozavu: „Îmi retrag candidatura”

Spirite încinse la ședința CMC. Funcționarii de la Primărie vor primi prime anuale. Grozavu: „Îmi retrag candidatura”

Replici cu scântei a stârnit la ședința Consiliului Municipal Chișinău proiectul cu privire la acordarea primelor bănești pentru funcționarii de la Primărie. Deși au susținut ideea, aleșii locali au polemizat intens subiectul. Președintele fracțiunii PSRM, Ion Ceban, a venit cu solicitarea de a acorda prime bănești nu doar funcționarilor, ci și lucrătorilor auxiliari.

„Premii și celor care au grijă de activitatea funcționarilor publici, pentru că ei sunt la cel mai jos nivel al salarizării. Nu vreau ca banii pe care îi meritați dvs, să ajungă la funcționarii care sunt în această listă, dar care nu merită. Oameni care au înstrăinat terenuri, au otrăvit copii în grădiniță. Să nu primească ei, să primească cei care cu adevărat au muncit”, a declarat Ion Ceban.

Președintele fracțiunii PCRM în consiliu, Vasile Chirtoca, este de părere că funcționarii de la Primărie nu merită prime:

„Nu este o primă. Este un ajutor material. Noi vom vota pentru un ajutor material. Voi, lucrătorii din primărie, nu meritați prime. Oamenii vin aici săptămâni la rând pentru o hârtie. Sau ani de zile pentru a rezolva o problemă. Nu e vina voastră. În mare parte sunteți oameni de treabă, dar nu sunteți prea bine organizați”, a spus Chirtoca.

În replică, președintele fracțiului PL, Ion Cebanu, a declarat că de fapt, anterior, atât socialistul Ceban, cât și comunistul Chirtoca au fost împotriva primelor pentru lucrătorii de la Primărie:

„Mi-i greață de ce s-a întâmplat astăzi aici. O parte dintre consilieri, cum ar fi Ceban, Chirtoca, nu erau de acord să voteze primele. Cine este Ion Ceban, care are apartament de 200 de metri pătrați, să decidă soarta acestor oameni? Sau Chirtoca, care a privatizat jumătate de oraș?”, a ripostat Cebanu.

Pentru a se apăra, socialistul Ion Ceban a spus că fracțiunea sa este împotriva primelor oferite șefilor de direcții și viceprimarului Nistor Grozavu. Cel din urmă, a declarat că indiferent dacă va beneficia sau nu de acești bani, va renunța la ei.

Primele oferite funcționarilor de Primărie sunt în valoare de 2000 de lei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Frica de reacția părinților și conflictele din familie - principalele motive pentru care copiii fug de acasă. Cum pot fi prevenite aceste cazuri

Frica de reacția părinților și conflictele din familie - principalele motive pentru care copiii fug de acasă. Cum pot fi prevenite aceste cazuri

Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești

Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești

Advertoriale
Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu anunță deciziile luate de Consiliul Suprem de Securitate (LIVE)
  • 2
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 3
    Unul din acționarii principali ai celei mai mari bănci din R. Moldova cumpără șase parcuri solare (Mold-Street)
  • 4
    În lume se desfășoară 61 de conflicte armate. Cele mai multe dintre acestea sunt în Asia de Sud
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.