„Democrații au încercat să facă o surpriză de proporții înainte de sărbători, dar nu cred că cetățenii vor aprecia această surpriză ca fiind pozitivă și plăcută. Am văzut în lista candidaturilor mai multe nume cunoscute, de tristă faimă, care s-au compromis politic. Unii dintre aceștia au demonstrat și inconsecvență, și lipsă de profesionalism, și oportunism regretabil. Locul unora dintre ei e la răcoare, nu în fotolii de vicepremier”, a scris pe Facebook Igor Dodon.
El a adăugat că va semna demisia actualilor miniștri, însă nu va accepta noile candidaturi.
„Refuz propunerea democraților. În opinia mea, majoritatea parlamentară comite o eroare serioasă prin această așa-numită reformă de cadre. Este evident că Guvernul devine mai politizat acum. Totul e cusut cu ață albă, algoritmul e vizibil. Iar revolta cetățenilor va spori. Am încredere că cetățenii înțeleg subtilitățile acestei mișcări politice și îi vor da o apreciere negativă pe potrivă, atît acum, cît mai ales la următoarele alegeri parlamentare”, a conchis președintele.
Amintim că pentru a face posibilă numirea în funcție a candidaturii coaliției de la guvernare la Apărare, cea a lui Eugen Sturza, Igor Dodon a fost suspendat temporar prin decizia CC, iar jurământul a fost primit de președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.